Rodica Zaharia. Închis din aprilie 2011, Spitalul din Budeşti a fost lăsat de izbelişte în toată această perioadă. Când nimeni nu se mai aştepta, o veste îmbucurătoare pentru toţi cetăţenii din Budeşti şi nu numai a venit din partea preşedintelui PSD Călăraşi, Dan Cristodor.
„Aşa cum am promis în ultima campanie electorală, am reuşit să fac toate demersurile pentru a redeschide Spitalul din localitatea Budeşti. În urma discuţiilor repetate pe care le-am avut cu Ministrul Sănătăţii, cu domnul Bănicioiu, am reuşit sa fac toate cele necesare pentru a se relua activitatea în această unitate sanitară, de altfel extrem de importantă pentru zona Budeşti. Doamna Lucia Lefter, primar al localităţii Budeşti, a intrat în posesia documentelor de la Ministerul Sănătăţii care permit reluarea activităţii. Unitatea medicală se va redeschide ca Centru de Diagnostic şi Internare pe timp de zi şi Ambulatoriu cu 20 de paturi. În primă fază, se va asigura funcţionarea din fonduri proprii, apoi, aşa cum este normal, se va încheia un contract cu CJAS Călăraşi pentru decontarea serviciilor medicale. PSD şi implicit eu ne asumăm acest merit pentru care s-a cuvenit să intru pe uşile Ministerului Sănătăţii de peste 20 de ori. M-am luptat şi am reuşit!”, a declarat, pentru Obiectiv, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, Dan Cristodor.