vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUAL40 de jandarmi vor asigura ordinea publică la Festivalul „HORA MARE”

40 de jandarmi vor asigura ordinea publică la Festivalul „HORA MARE”

- Advertisement -

În perioada 06 – 10 august a.c., peste 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi vor asigura măsurile de ordine publică la Festivalul Internaţional de Folclor „Hora Mare” ediţia a XXI-a, care se desfăşoară pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Călăraşi.

Jandarmii, în cooperare cu poliţişti şi efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Călăraşi, vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, atât în zona de desfăşurare a spectacolelor cât şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la aceste manifestări. Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări:

  • cei care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine;
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite