În aceste ultime zile nu cer altceva de la adversarii mei decât să-i lase pe oameni să aleagă între felul fiecăruia de a fi: între demagogie ieftină şi sinceritate, între hoţie vicleană şi lege, între vorbărie goală şi fapte demne.
Vă cer pentru moment să vă uitaţi atent la adversarii mei. Pe unii dintre ei, o spun cu părere de rău, i-am văzut cu toţii acţionând în ultimii ani. I-am privit cum împart oamenii în categorii, îi umilesc, îi mint cu dezinvoltură, le promit fericirea şi, la final, îşi arată chipul: cea mai mare dezamăgire dintre dezamăgiri. Cu astfel de oameni, ţara aceasta nu se va schimba, viaţa noastră nu va deveni mai bună, nici legea nu se va aplica.
Pe de altă parte, s-a spus deseori, cu toată dreptatea, că un lider este cel care uneşte oamenii. Prin felul simplu, dar totuşi special, în care gândesc eu rolul meu în următorul deceniu, vreau să trezesc la viaţă moştenirea României normale, să facem împreună lucruri bune, care să dăinuie, să dureze peste generaţii. Nu pot iubi decât o Românie normală!
Nu există nici un manual din lume care să te înveţe cum să faci ca o ţară să recapete strălucirea de odinioară. Aceste lucruri se pot face doar împreună cu voi. Redescoperirea României prospere nu e poveste dintr-un program scris de oameni învăţaţi, ci e un vis care se va împlini, dragii mei, şi care ne va ghida paşii în următorul deceniu.
De aceea, vreau să vă îndemn ca, până duminică, să convingeţi cât mai mulţi oameni despre lupta noastră pentru un crez şi despre o renaştere mult aşteptată.
Cu drag,
Klaus
