În ședința de Consiliu Județean de săptămâna aceasta a fost aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea unor sume din fondul de rezervă bugetară unor primării pentru plata salariile și pentru întreținerea drumurilor. Aproximativ jumătate din primăriile din județ (21) au primit bani.
Urmare a cererilor transmise de primăriile din judeţ se propune alocarea unor ajutoare din fondul de rezervă bugetara prevăzut în bugetul propriu al Judeţului Călăraşi pe anul 2016 pentru acele cheltuieli absolut necesare şi pentru care există dificultăţi în privinţa achitării lor, cum ar fi cele legate de plata salariilor, asigurarea întreţinerii pe timp de iarnă a drumurilor precum şi achiziţionarea carburanţilor necesari pentru încălzirea unităţilor şcolare, valoarea totală ridicându-se la suma de 1.289.000 lei.
Ajutoarele alocate vor fi justificate până la finele anului 2016, iar sumele necheltuite vor fi rambursate.
Conform principiului solidarităţii, politicile bugetare locale se pot realiza prin acordarea de ajutoare unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi persoanelor fizice aflate în situaţie de extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local.
Din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliul judeţean poate aproba acordarea de ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi administrativ-teritoriale sau din proprie iniţiativă.
Nr. crt. | U.A.T. | Sume alocate | Total mii lei | ||
Salarii | Intreținere drumuri | Combustibil școli | |||
1 | BUDEŞTI | 66 | 66 | ||
2 | AL. ODOBESCU | 41 | 37 | 78 | |
3 | BORCEA | 30 | 30 | ||
4 | CĂSCIOARELE | 84 | 84 | ||
5 | CRIVĂŢ | 50 | 50 | ||
6 | CURCANI | 8 | 8 | ||
7 | CUZA VODĂ | 30 | 30 | ||
8 | DICHISENI | 50 | 50 | 100 | |
9 | DRAGOŞ VODĂ | 50 | 42 | 92 | |
10 | INDEPENDENŢA | 20 | 20 | ||
11 | LUICA | 50 | 40 | 90 | |
12 | MÂNĂSTIREA | 45 | 45 | ||
13 | MODELU | 56 | 56 | ||
14 | NANA | 52 | 52 | ||
15 | N. BĂLCESCU | 70 | 100 | 170 | |
16 | SOHATU | 50 | 50 | ||
17 | ŞTEFAN CEL MARE | 25 | 25 | ||
18 | ULMENI | 27 | 27 | ||
19 | ULMU | 40 | 40 | ||
20 | UNIREA | 24 | 24 | ||
21 | VALCELELE | 80 | 72 | 152 | |
TOTAL | 497 | 80 | 712 | 1.289 |