Paramedicii SMURD din Lehliu Gară au intervenit pe A 2, km 40, pe calea I, pentru preluarea şi acordarea primului ajutor mai multor persoane, victime ale unui grav accident rutier. În urma accidentului au rezultat cinci victime, iar una dintre persoane a fost preluată de un elicopter SMURD, care a transportat-o la un spital din Bucureşti.
În data de 21.03.2013, ora 16.46, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să intervină pe Autostrada Soarelui (A 2), la km 40, pe calea I (Bucureşti – Constanţa), pentru preluarea şi acordarea primului ajutor mai multor persoane, care suferiseră mai multe traumatisme în urma producerii unui grav accident rutier.
Potrivit primelor constatări, un autoturism în care se aflau cinci persoane de origine ucraineană, a acroşat parapetul de pe marginea drumului, a ieşit în decor, ajungând într-un şanţ. La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD şi a celor două echipaje S.A.J. la locul accidentului, au fost identificate cinci victime.
O persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 35 de ani, care prezenta cele mai grave vătămări corporale în urma accidentului rutier, şi anume o amputaţie la nivelul membrului inferior stâng, a fost preluată de o ambulanţă a S.A.J. Fundulea, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior aceasta fiind preluată de un elicopter SMURD, care l-a transportat de urgenţă la un spital din capitală.
Alte două persoane care prezentau traumatisme uşoare, contuzii şi excoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi superioare, au fost preluate de către echipajele S.A.J. Lehliu, care le-au acordat îngrijiri medicale.
Paramedicii SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au acordat primul ajutor în cazul a două persoane de sex feminin, Mila B.(în vârstă de 30 de ani şi Maria B., în vârstă de 57 de ani. Prima dintre acestea, Mila B., în vârstă de 30 de ani, era conştientă şi prezenta traumatism cranio cerebral minor, traumatism toracic şi suspiciune de fractură la nivelul piramidei nazale, iar cea de-a doua persoană preluată de echipajul SMURD, Maria B., în vârstă de 57 de ani, era conştientă şi prezenta traumatism cranio cerebral minor, contuzii şi excoriaţii la nivelul capului şi membrelor superioare.
După ce le-a fost acordat primul ajutor de către paramedici SMURD, cele două persoane au fost transportate la spitale din Bucureşti.