vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALITATEBărbat de 39 de ani din Dor Mărunt, reținut pentru că a...

Bărbat de 39 de ani din Dor Mărunt, reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

- Advertisement -

În data de 20 august a.c., în jurul orei 20:09, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate, a încălcat ordinul de protecție.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 20:00, în timp ce bărbatul s-ar fi aflat pe o stradă din localitatea Dor Mărunt, județul Călărași, la o distanță de aproximativ 70 de metri, ar fi observat-o pe femeie, moment în care s-ar fi dus la ea și i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, încălcând în acest fel una dintre obligațiile impuse împotriva sa.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție, iar în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii au continuat urmărirea penală față de suspect și au dispus reținerea pentru 24 de ore a acestuia, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite