La finalul săptămânii trecute, deputatul UNPR Valeriu Steriu a inaugurat cabinetul parlamentar din comuna Borcea, în prezenţa primarului Aniel Nedelcu, a deputatului PSD Daniel Florea şi a localnicilor. Cabinetul deserveşte locuitorii aflaţi în Colegiul 2 iar ziua de audienţe va fi vinerea, după ora prânzului.
Steriu a declarat, la inaugurare, că doreşte să vină în sprijinul locuitorilor comunelor din Colegiul său, aşteptându-i pe aceştia să îi aducă la cunoştinţă problemele cu care se confruntă.
Deputatul Valeriu Steriu ne-a mai spus că cel de al doilea cabinet parlamentar va fi deschis la Călăraşi undeva în luna iunie a anului curent. Valeriu Steriu a câştigat postul de deputat în Colegiul 2 cu 51,6% din voturi, reuşind să-l invingă pe contracandidatul său de la PDL, Vasile Iliuţă.
Colegiul 2 este format din localităţile Borcea, Cuza Vodă, Dichiseni, Dragalina, Dragoş Vodă, Jegălia, Modelu, Perişoru, Roseţi, Ştefan cel Mare, Ştefan Vodă, Unirea şi Vâlcelele.