vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEGheorghe Uleia: „Vom asfalta 8 kilometri de drumuri în comuna Ulmeni”

Gheorghe Uleia: „Vom asfalta 8 kilometri de drumuri în comuna Ulmeni”

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Anul 2012 a fost unul foarte important pentru Gheorghe Uleia, primarul comunei Ulmeni. A câștigat al treilea mandat și a reușit câteva realizări semnificative pentru comunitate. În urma discuției pe care am avut-o cu domnia sa, am aflat în ce măsură s-au concretizat eforturile depuse de administrația locală, problemele cu care se confruntă și planurile sale de viitor.

Rep: Dle primar, vă rog să ne întoarcem un pic în timp. V-aș ruga să prezentați proiectele implementate în decursul precedentului mandat.

Ghe.U.: Realizările din perioada 2008-2012 consider că au îmbunătățit viața locuitorilor și au schimbat mult în bine imaginea comunei:

– lucrări de pietruire drumuri de interes local cu o lungime totală de 5 km, cu acces către principalele instituții ale comunei;

– extindere alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 2 km, lucrare care acoperă suprafața comunei în proporție de 92 %;

– s-au forat 3 puțuri de mare adâncime pentru alimentarea cu apă;

– s-a construit un bazin de stocare a apei potabile cu  o capacitate de  300 mc;

– s-au modernizat stațiile de alimentare cu apă potabilă, prevăzându-se instalații de clorinare moderne;

– extinderea și modenizarea iluminatul public stradal care acoperă în prezent întreaga suprafață a comunei;

– a fost reabilitată baza sportivă a Școlii Generale “Grigore Miosil” Ulmeni;

– a fost modernizată baza sportivă a comunei.

Rep: Care sunt prioritățile primarului Gheorghe Uleia pentru actualul mandat?

Ghe.U.: Am în vedere pentru următorii 4 ani o serie de proiecte, dintre care cele mai importante pentru comunitate sunt următoarele:

– Primăria Ulmeni va intra într-un program de parteneriat public privat, prin programul GAL-Lichirești sud Axa 4 Leader care vizează în principal infrastructura rutieră a comunei;

– Implementarea unui proiect care are ca obiectiv construire rețea de canalizare centralizată în comuna Ulmeni

– Construire Stație de epurare;

– Derularea unui proiect pentru asfaltare 8 km străzi comunale;

– Înființare 2 km alei pietonale și spații verzi învecinate lor;

– Proiect extindere rețea alimentare cu energie electrică a celor două zone cu locuințe nou construite.

Rep: D-le primar, sincer vorbind, în contextul actualei crize financiare, vă rog să precizați de unde veți găsi bani pentru derularea acestor proiecte?

Ghe.U.: Finanţarea unora din proiectele enumerate mai sus va fi posibilă, fie cu sume obţinute din programe nerambursabile, fie cu bani primiţi de la autorităţile judeţene sau guvernamentale. Altele vor fi realizate în regie proprie.

Rep: Cu ce probleme vă confruntați la nivelul administrației locale? Principalele servicii, economic și social întâmpină probleme în desfășurarea activității?

Ghe.U.: Am să încep să vă răspund cu partea a doua a întrebării. Primăria Ulmeni nu se confruntă cu probleme deosebite din punct de vedere economic şi social. Nu are arierate. Bugetul local a fost stabilit și este la nivelul anului precedent. Procesul de încasare al impozitelor şi taxelor locale se desfășoară în parametri normali. La data când vorbim nu există cazuri sociale nerezolvabile la nivelul primăriei. Totuși, cu toate că suntem foarte aproape de orașul Oltenița, locuitorii comunei duc lipsa locurilor de muncă.

Rep: Ce oportunităţi oferă primăria Ulmeni investitorilor interesaţi pentru a dezvolta anumite afaceri pe raza comunei?

Ghe.U.: Site-ul primăriei afişează o serie de facilităţi, cum ar fi: concesionarea de terenuri şi sedii tuturor celor care vor să iniţieze afaceri în comuna Ulmeni și facilități fiscale la întocmirea documentelor. În prezent, pe raza comunei își desfășoară activitatea un singur investitor, SC MECAIND ULMENI SA care a asigurat locuri de muncă și contribuie la îmbunătățirea bugetului local.

Rep: Se cunoaște faptul că sunteți un împătimit al sportului rege. Care sunt, în opinia dvs, factorii care au condus la parcursul foarte slab al echipei Rapid Ulmeni în această ediție de campionat 2012-2013?

Ghe.U.: Așa cum era de aşteptat, criza financiară s-a resimțit şi în lumea sportului și cu precădere în fotbal. Vedeți ce se întâmplă în ligile superioare. S-a ajuns ca într-o etapă să se joace unul sau două jocuri în Liga a III-a în anumite serii. Dacă în anii precedenţii găseam sprijin pentru acest sport la foarte mulţi agenţi economici, acum aceştia sunt greu de găsit. Singura modalitate de susţinere este cea oferită de Consiliul Local al comunei Ulmeni. Ori, cum se ştie, dacă nu sunt bani, nu sunt nici rezultate, nu sunt nici performanţe. În acest campionat ne-am propus ca Rapid Ulmeni să se salveze de la retrogradare. Ultimele rezultate înregistrate sunt încurajatoare. La anul, mai vedem.

Rep: Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat. În încheiere, vă rog să adresaţi un mesaj locuitorilor comunei Ulmeni.

Ghe.U.: Le solicit tuturor concetăţenilor mei să fie aproape de mine, pentru a realiza tot ce ne-am propus. Primarul Gheorghe Uleia le va reprezenta interesele, va fi permanent în slujba lor şi îşi propune să realizeze multe lucruri frumoase pentru comunitate, pentru locuitori şi pentru copiii lor. Le doresc sănătate!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite