Georgică Vieru Burlescu nu mai este de circa o săptămână directorul de cancelarie al prefectului George Iacob. Contactat de noi, acesta nu a dorit să facă publice motivele care au condus la decizia pe care a luat-o.
George Iacob ne-a declarat că hotărârea îi aparţine şi s-a rezumat la a spune că despărţirea s-a produs în termeni amiabili și că nu vrea să intre în amănunte.
În locul lui Georgică Vieru Burlescu a fost numită Olimpia Filimon (foto), fostă angajată a Donalam, după cum a afirmat prefectul, acesta completând că noul director nu este membru al niciunui partid politic.