vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALITATE1.628 lei, salariul mediu în luna iulie, în judeţul Călăraşi

1.628 lei, salariul mediu în luna iulie, în judeţul Călăraşi

- Advertisement -

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna iulie 2013, a fost de 1.628 lei, mai mare cu 0,9% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 3,9% comparativ cu luna iulie 2012.

Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 1.698 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 1.597 lei în industrie şi construcţii şi de 1.635 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net, în luna iulie 2013, a fost de 1.191 lei, mai mare cu 1,4% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 4,6% comparativ cu luna iulie 2012. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 1.231 lei  în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 1.169 lei în industrie şi construcţii şi de 1.199 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna iulie 2013, a fost de 2.259 lei, iar cel net de 1.635 lei.

Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,8%.

Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,1% faţă de luna precedentă, de 122,9% faţă de octombrie 1990 și de 100,7% faţă de cel înregistrat în luna iulie 2012.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii iulie 2013, a fost de 43.133 persoane, mai mic cu 9 persoane faţă de luna precedentă și mai mare cu 850 persoane faţă de luna iulie 2012.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 3,6 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,2 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 24,3 mii salariaţi în servicii.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite