AFIR a publicat condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici şi pentru cooperare în sectorul agricol şi pomicol

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM  6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) şi pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În ceea ce priveşte tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obţine începând cu sesiunea din acest an. Astfel, finanţarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploataţiile pomicole – faţă de cinci ani cât era anterior) şi poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR  http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operaţiuni de condiţionare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obţine fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil şi este de maxim 15.000 de euro. Condiţiile de finanţare sunt similare cu cele din anii trecuţi.

Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare şi este 100% nerambursabil. Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăşi 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat şi corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate şi cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.

Facem precizarea că sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 şi 16.4/ 16/4a va începe în data de 27 august 2021, ora 9.00.

Toţi cei interesaţi să acceseze fonduri europene prin submăsurile menţionate anterior au la dispoziţie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în vederea întocmirii documentaţiei pentru depunerea cererilor de finanţare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenţiei, la momentul lansării sesiunii.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide