Alegeri în organizația județeană a PNL Călărași. Ciprian Pandea, singurul candidat

Astăzi, de la ora 17.00, va fi organizată Conferința Județeană de alegeri în cadrul organizației județene a PNL Călărași. Singurul care și-a depus candidatura este senatorul Ciprian Pandea.

După dispariția fulgerătoare a lui Dan Drăgulin din toamna anului trecut, funcția de președinte interimar a fost preluată de către secretarul de stat de la acea dată, Emil Dumitru, ales deputat de Călărași ulterior. Deși inițial acesta și-a manifestat intenția de a candida, în lipsa susținerii majorității primarilor și a organizației municipale Călărași, Emil Dumitru a decis să se retragă.

Astfel, singurul care și-a depus candidatura este senatorul Ciprian Pandea, cel care, în septembrie 2018, fusese ales, cu unanimitate de voturi, președinte al PSD Călărași. Numai că decizia de se alătura grupului care i-a cerut demisia președintelui PSD de la acea dată, Liviu Dragnea, a avut ca efect anularea alegerilor de către CEx al PSD.

Relația bună dintre Ciprian Pandea și primarii PNL a început să se dezvolte încă de pe vremea când acesta conducea PSD Călărași, iar din poziția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului i-a ajutat în obținerea fondurilor în cadrul PNDL.

Alegerile de astăzi reprezintă, pe fond, o simplă formalitate, în lipsa unui contracandidat, Ciprian Pandea bifând, la doar 34 de ani, o performanță, acea de a fi ales fără emoții președinte al PNL după ce același lucru s-a întâmplat și la Conferința Județeană a PSD din 2018.

Pentru funcțiile de prim-vicepreședinți candidează doar primarii Gheorghe Dobre (Modelu) și Aniel Nedelcu Pațurcă (Borcea), de altfel pentru niciuna din funcțiile de vicepreședinți sau membri nu există contracandidați.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide