Pe 9 martie, sunt prăznuiţi cei 40 Sfinţi Mucenici din Sevastia. Aceştia erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului român pagan Licinius. Aflând despre credinţă lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă.
În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apă lacului s-a încălzit, gheaţă s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele.
Martirajul celor 40 de mucenici semnifică dăruirea totală faţă de Hristos.
În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arăt. Plugul, după ce era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era scos în faţă casei în mod festiv. În cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casă era principalul protagonist în desfăşurarea practicilor. După aducerea plugului în faţă casei, plugării, de obicei doi la număr, stăteau cu capetele descoperite înaintea boilor sau a cailor, după caz, iar femeia ieşea din casă având într-o mâna traistă pentru plugari iar în cealaltă ţinând un vas cu apă sfinţită, tămâie şi busuioc. Femeia se apropia de plug şi de car, le înconjura de trei ori, stropindu-le cu agheasmă şi afumandu-le cu tămâie. În timpul celor trei rotaţii executate în sensul mişcării aparenţe a soarelui, femeia rostea, într-o solemnitate deplină, următoarele:„Cât de curată este tămâia şi agheasmă, aşa de curaţi să fiţi şi voi / Şi să umblaţi nedespărţiţi la arăt / Şi nici când să nu daţi peste vre-un strigoi sau moroi care să va facă rău”.
În faţa animalelor de muncă se aşeza un ou, în credinţă că dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci şi plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului.Plugării primeau traistă cu mâncare, după care femeia varsă agheasmă rămasă în cofă la picioarele animalelor. Semnificaţia oului aruncat este de sorginte precreştină, oul fiind considerat măsură tuturor lucrurilor de început (ab ovo), el având aici rol augural şi protector în desfăşurarea aratului.
În unele sate era obiceiul că în această zi toate plugurile din sat să fie adunate pe islazul sătesc unde, în faţă mulţimii adunate, era chemat preotul care făcea o slujba de sfinţire a apei şi de stropire a fiecărui plug în parte, după care plugării se îndreptau către ogorul propriu pentru marcarea brazdei de început.
În tradiţia populară se consideră că pe 9 martie sfinţii mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezgheţare a pământului şi de slobozire a căldurii. În acest sens, sătenii băteau cu bâtele în pământ zicând: „Intră frig şi ieşi căldură, / Să ne fie vreme bună / Pentru plug şi arătură”.
Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va plouă şi de Paşti; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.
Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persistă obiceiul că femeile să coacă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori” sau „mucenici”, reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii, iar bărbaţii să bea câte 40 sau 44 de pahare de vin (oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă).
