Aurel Gazu, primar Curcani: Nu există niciun proiect care putea fi accesat şi noi să nu-l fi depus pentru obţinerea de fonduri

Mircea Brânduşă. În materialul de mai jos, Aurel Gazu, primarul comunei Curcani, aflat la cel de al patrulea mandat, vorbeşte despre principalele realizări, despre planurile de viitor ale comunei şi despre proiectele aflate în diferite stadii de execuţie.

Rep: Domnule primar, care au fost principalele provocări pe parcursul mandatelor dumneavoastră de primar?

A.G.: Pentru mine ca om şi ca primar, cea mai mare provocare a fost să creăm condiţiile pentru o viaţă bună în Curcani din punct de vedere social, cultural, economic şi să îmbunătăţim infrastructura. Provocarea a fost să creăm o bază solidă, pe care să putem construi şi dezvolta proiecte care sa aibă impact în viaţa de zi cu zi a locuitorilor comunei noastre.

Rep: În perioada mandatelor deţinute, care au fost principalele realizări ale primăriei Curcani?

A.G.: Datorită eforturilor depuse în aceşti 12 ani, avem acum apă potabilă, iar reţeaua de alimentare se extinde. Avem trotuare asfaltate, avem o casă de cultură renovată, frumoasă şi dotată modern. Am dorit să punem accentul şi pe educaţie şi am construit o grădiniţă modernă. Noutatea este că la toamnă va fi înfiinţată o grupă cu program prelungit în cadrul grădiniţei. Acum avem în comună o viaţă culturală, sportivă şi socială în dezvoltare. Am lucrat mult şi cu spor, avem multe realizări mici şi mari. Şi nu în ultimul rând, am creat o echipă pe care mă pot baza, este o realizare de care pot să fiu cu adevărat mândru. Printre cele mai semnificative investiţii finalizate amintesc: Prin PNDL I: Extindere reţea de apă; Gospodărie de apă; Modernizare Drumuri şi Străzi prin asfaltare; Reabilitare şii modernizare Şcoala gimnazialĂ nr. 1; Reabilitare şi modernizare Şcoala Primară nr. 2; Prin PNDL II: Înfiinţare reţea canalizare şi staţie de epurare; Asfaltare străzi comunale; Înfiinţare dispensar uman; Modernizare iluminat public. Pe lângă aceste proiecte mai sunt finalizate. Reabilitare alei parc central; Extindere reţea de apă; Înfiinţare trotuar ce face legătura între unităţile de învăţământ ale comunei pentru siguranţa  elevilor.

Rep: Care sunt principalele proiecte de investiţii aflate încă în derulare?

A.G.: Avem mai multe proiecte în desfăşurare, cele mai importante fiind: Modernizare şi reabilitare cămin cultural; Extindere sediu primărie; Reabilitare şi modernizare şcoala primară nr. 2; Asfaltare străzi comunale de interes public local; Înfiinţare reţea canalizare; Înfiinţare dispensar uman; Înfiinţare reţea inteligentă de gaze naturale; Proiect „Fii Parte din Comunitate – PN1012” Granturi Norvegiene;  Lucrări de întreţinere şi reparaţii străzi; Extindere reţea canalizare; Înfiinţare/modernizare trotuare; Construire sală de sport; Reabilitare, modernizare, construire reţele de drumuri şi trotuare, utilităţi, apă, canal, sat Sălcioara.

Rep: Care vor fi principalele surse de finanţare pe care instituţia dumneavoastră le va accesa în vederea finalizării acestor importante investiţii?

A.G.: Cei mai mulţi bani vor veni din fonduri europene. Suntem atenţi la aceste posibilităţi şi ne mândrim cu faptul că nu există niciun proiect care putea fi depus şi noi să nu-l fi depus pentru obţinerea de fonduri noi destinate investiţiilor majore care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor comunei Curcani.

Rep: Care este mesajul primarului Aurel Gazu cu ocazia Sărbătorilor Pascale adresat locuitorilor comunei Curcani?

A.G.: Dragii mei concetăţeni, anul acesta de Paşti, vă îndemn să staţi acasă. Să primim bucuria mântuirii în liniştea caselor noastre, în pace şi iubire, gândindu-ne că astfel ne protejăm pe noi şi pe cei din jurul nostru. Bucuria biruinţei luminii lui Iisus Hristos asupra întunericului păcatului, speranţa mântuirii să ne fie nădejde că vom depăşi vremurile acestea tulburi pe care le trăim, greul la care suntem supuşi ca umanitate. Să ne fim unii altora lumină şi sprijin, iubire şi speranţă, acum şi pentru totdeauna. Mă alătur credincioşilor care sărbătoresc zilele acestea Paştele şi îndemn să fim recunoscători pentru familiile noastre, pentru comunitatea noastră, dar şi pentru cei care se află în linia întâi, fiind scut şi alinare pentru cei bolnavi. Să ne rugăm pentru sănătatea noastră şi a celor dragi, dar şi pentru îngerii în halate albe, protectorii noştri în uniforme şi alte categorii profesionale care lucrează neobosit pentru a ne asigura cele necesare. HRISTOS A ÎNVIAT!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide