Consiliul Local Călărași a aprobat, la sfârșitul lunii ianuarie, proiectul de hotărâre privind acordarea de călătorii gratuite pensionarilor călărășeni în acest an.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local municipal Călărași, desfășurată marți, 30 ianuarie, s-a aflat și Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului local nr. 115/02.08.2017 privind aprobarea modului de acordare şi decontare a gratuităţii transportului urban pe mijloacele de transport în comun prin curse regulate pentru pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Călăraşi și categorii de persoane care se asigură protecția socială, în conformitate cu prevederile legale.
Potrivit prevederilor art.84 alin. (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii s-a stabilit că, de la data de 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie să fie în cuantum de 2032 lei.
Urmare a creșterii punctului de pensie, vor beneficia, potrivit prevederilor noului HCL adoptat marți, de cele 12 călătorii gratuite / lună, pe mijloacele de transport în comun prin curse regulate, pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Călăraşi a căror pensie lunară este de maxim 2000 lei și categoriile de persoane pentru care se asigură protecția socială în conformitate cu prevederile legale.