Mircea Brândușă. Ciprian Andrei Olteanu, primarul comunei Unirea, solicită ieşirea PNL de la guvernare, domnia sa dând de înțeles că partidul trebuie să aibă curajul să părăsească guvernarea şi să îşi asume rolul de opoziție constructivă și responsabilă, iar reconstrucţia PNL trebuie să înceapă de la baza tuturor organizaţiilor județene.
Edilul dă de înțeles că există o discrepanţă majoră între credibilitatea aleşilor şi percepţia negativă de la nivel naţional, iar această diferenţă nu se corectează cu vorbe, ci cu fapte clare şi asumate.
În acest context, înțelegerea rezultatelor electorale din 24 noiembrie 2024 şi 4 mai 2025 nu reprezintă doar o analiză politică, ci fundamentul credibilităţii PNL. Despre acest subiect, Ciprian Andrei Olteanu a fost dezarmant de sincer, oferind următoarea explicație:
„Mergând pe ideea că poporul ajunge întotdeauna să aibă guvernul pe care îl merită, deși nu am avut ieri alegeri parlamentare consider că PNL trebuie să iasă din actuala guvernare și că nu e sănătos pentru viitorul acestei formațiuni politice să mai facă parte din următorul guvern.
Sunt suficienți parlamentari PNL cu experiență și capacitate de observație care pot face opoziție dacă viitorul Guvern va acționa împotriva României. Sunt suficienți Primari aleși din partea Partidului Național Liberal care să fie în contact permanent cu cetățenii și să pună lupa pe viitorul Guvern. Democrația este teoria că oamenii știu ce vor și merită să o primească bun și rău, din plin.”