Cosmin Liberţ a plecat de la Călăraşi

Sorin Anghel. În sezonul viitor, CSM Călăraşi şi-a propus să atace promovarea în Liga Naţională. Obiectivul este unul cât se poate de realizabil în condiţiile în care singura adversară redutabilă va fi HC Vaslui. Moldovenii pornesc totuşi cu prima şansă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în sezonul 2012-2013 nu au pierdut în faţa elevilor lui Sabin Dacău. La Călăraşi au egalat în ultima secundă, iar la Vaslui au câştigat datorită unui joc foarte dur. Al doilea argument în favoarea moldovenilor este reprezentat de experienţă clubului moldav. Vasluiul a mai încercat să promoveze în Liga Naţională, astfel că jucătorii de acolo ştiu să joace sub presiune. Şi lista cu argumente în favoarea formaţiei care s-a clasat pe locul al treilea, după CSM Călăraşi continuă. Vasluienii au făcut deja câteva transferuri importante, nume grele de pe prima scenă a handbalului românesc fiind atrase de un contract cu HC Vaslui. În plus, seria va fi una alcătuită din foarte multe echipe din zona Moldovei, astfel că echipa lui Sabin Dacău va avea o misiune mult mai grea decât se aşteaptă lumea.

În vreme ce jucătorii au fost trimişi în vacanţă până la 8 iulie, antrenorul Sabin Dacău a rămas la Călăraşi, unde lucrează împreună cu Dumitru Chirilă la campania de transferări. Deocamdată, cei doi refuză să pronunţe vreun nume până când nu vor avea semnăturile jucătorilor pe contractele de joc. Se vehiculează nume, sume şi posturi. CSM Călăraşi are nevoie de încă un portar de valoarea lui Alexandru Vasiliu, mai ales că acesta a evoluat în sezonul trecut pe Borcea doar sub formă de împrumut de la HCM Constanţa. În plus, lui Sabin Dacău îi mai trebuie un inter dreapta, o extremă stânga şi, în primul rând, un conducător de joc. Asta pentru că în această perioadă Cosmin Liberţ a reuşit să îşi rezilieze contractul cu CSM Călăraşi.

Următorul sezon va începe în partea a doua a lunii septembrie, iar antrenorul Sabin Dacău îşi doreşte mai mult o pregătire bună la Călăraşi, unde există infrastructură, decât un cantonament montan.

În clipa de faţă, CSM Călăraşi are un mare avantaj. CSS Călăraşi a avut un sezon de excepţie cu grupa de juniori mari, astfel că o parte dintre băieţii care au devenit vicecampioni naţionali vor face parte din lotul echipei antrenate de către Sabin Dacău. Este o excelentă oportunitate de a creşte handbalişti mari din propria curte într-o vreme în care se poartă transferurile din cealaltă parte a ţării.

Etichete:

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide