Rep: Au trecut deja două săptămâni din campania electorală, cum vi se pare reacţia oamenilor la întâlnirile pe care le-aţi avut cu ei?
Daniel Drăgulin: În marea lor majoritate, în proporţie de 70-80%, răspund pozitiv la dialogul pe care noi îl solicităm, unii nici nu aşteaptă să le punem câte o întrebare, spun că sunt alături de noi. Ne spun că este bine să continuăm ceea ce am început. Poate că sunt singurul primar, în ultima perioadă, care şi-a făcut simţite prezenţa şi viziunea lui managerială în lucrările care s-au executat la nivelul municipiului.
R: Cât la sută din teritoriul municipiului aţi reuşit să parcurgeţi în primele două săptămâni de campanie?
Daniel Drăgulin: Cam 60% din total municipiu. Am fost în Mircea Vodă, o parte, am fost în Cărămidari, Măgureni, Micro 6, urmează să merg acum în 2 Cocoşi şi Livada. Nu-mi este deloc incomod în acele zone, întrucât mi se pare corect ca oamenii să ştie ce am făcut, dacă am făcut ceva în zona lor sau dacă nu am făcut, cauzele fiind obiective şi nu subiective.
R: Ce vă solicită oamenii?
Daniel Drăgulin: Marea lor majoritate, şi pe bună dreptate, solicită infrastructură rutieră, trotuare, lucruri de care oamenii se lovesc zi de zi. Dar totodată trebuie să înţelegem că aceste solicitări nu pot fi realizate decât după ce terminăm odată cu lucrările subterane, canalizare şi apă, şi după aceea ne apucăm de modernizarea propriu zisă în municipiul Călăraşi, drumurile şi trotuarele.
R: Oamenii dau dovadă de înţelegere, de răbdare?
Daniel Drăgulin: Să ştiţi că peste 80% din oamenii cu care am discutat, din zonele în care nu s-a intervenit cu modernizarea, au înţeles necesitatea şi oportunitatea acestei investiţii pentru canalizare şi apă, înţeleg faptul că nu avem ce să facem cu drumurile şi trotuarele pentru că trebuie să treacă perioada de garanţie. De asemenea, unde nu s-a făcut, oamenii ştiu că urmează să se intervină. Aceştia spun că dacă tot nu s-a făcut sunt dispuşi să mai aştepte. Pentru asta eu le mulţumesc foarte mult. Nu a trebuit să mă justific în faţa oamenilor, să spun care au fost cauzele pentru care nu am realizat ceva acolo. Nu sunt scuze, după cum afirmă unii, ci sunt discuţii de la om la om pe problema strictă a doleanţelor lor pe zona respectivă.
R: Au înţeles oamenii acest proiect CL8? Aţi discutat cu ei despre disconfortul care a fost creat în toată perioada aceasta?
Daniel Drăgulin: În marea lor majoritate au înţeles, unii au spus că deja se vede diferenţa între apa pe care au băut-o şi apa pe care o beau acum. De asemenea, în unele zone aşteptau de peste 30 de ani să aibă canalizare, iată, acum au canalizare. Nu aveau gaze în anumite zone. Oamenii sunt mulţumiţi. Aşa cum s-a realizat până acum, oamenii sunt convinşi că se va realiza şi în viitor.
R: Aveţi experienţă destul de mare în campaniile electorale, campania de anul acesta este una total diferită, lipsesc bannerele, lipsesc acele maşini cu goarnă. Lumea apreciază mai mult acest tip de campanie? Ştiu cine sunt candidaţii, au aflat?
Daniel Drăgulin: Eu fac campanie, eu am discutat cu oamenii din poartă în poartă, pentru că este normal să auzi opinia lor. Chiar din mers să te adaptezi şi să-ţi organizezi programele în funcţie de nevoile lor. Este mult mai odihnitoare, mult mai corectă, nu este atât de opulentă şi îi avantajează pe toţi în aceeaşi măsură cu afişajul. Lucrul acesta este fair-play, că unii nu vor să-l respecte, am văzut foarte clar. Culmea, cei care ar trebui să respecte legea, nu vreau să dau nume, de la un partid mare, îşi pun câte două-trei afişe. Alţii, mai micuţi, la fel. Altul îşi pune afişele peste ceilalţii şi tot aşa.
Din puctul meu de vedere, această campanie electorală ar trebui să se desfăşoare într-un climat de normalitate, în care nimeni să nu copieze. Spre exemplu pe site-ul de socializare facebook, unii au făcut anumite activităţi, iar alţii au făcut la fel pentru că nu au idei. Pot să vă spun că denigrările m-au durut, mai ales că au venit din partea unor persoane de la care nu m-am aşteptat, dar asta este campania electorală şi trebuie să ne asumăm şi părţile bune şi părţile rele. Eu nu am altceva de făcut decât să spun ce am făcut şi ce urmează să fac în viitor. Eu nu am timp să arăt cu degetul către alţii, numai oamenii de nimic fac acest lucru.
R: Pe o scară de la 1 la 10, cum apreciaţi acest mandat pe care îl încheiaţi?
Daniel Drăgulin: Nu pot să apreciez eu, pentru că după aceea devin subiectiv. Pot să vă punctez câteva lucruri din mandatul pe care l-am avut din 2012, peste 90% din acel program este realizat. Ținând cont că nu a fost o perioadă de accesare de fonduri europene, noi am accesat fonduri europene şi am adus 4 milioane de euro, în contextul în care nu am avut niciun proiect lăsat ca „zestre”, depus pentru accesare. De asemenea, am reuşit să terminăm două unităţi de învăţământ care erau lăsate în paragină de foarte mult timp, şi a treia este aproape gata. Este vorba de Şcoala numărul 12 şi Grupul Şcolar Dan Mateescu, iar a treia, Grădiniţa cu program prelungit, care este în incinta Şcolii 11, era abandonată.
De asemenea, pot să vă spun că o stradă care nu mai era în atenţia autorităţilor de 8 ani, noi am venit şi am finalizat-o, strada I.L. Caragiale. În zona adiacentă I.L. Caragiale – Ceremag, am făcut canalizare menajeră şi am executat tratament pe drumurile din zonă. De asemenea, am deschis zona Orizont, am terminat şi Piaţa Cuza Vodă din primele luni ale mandatului meu. Belşugului este aproape gata, zona Penny 2 Moldoveni cu trotuarele către Orizont sunt aproape gata. La ora actuală se lucrează pe Cornişei şi urmează Progresul, pentru defluirea circulaţiei pe mai multe artere de drum.
Vom avea nişte inele rutiere care să vină în avantajul cetăţenilor, ale şoferilor pentru fluidizarea traficului. Nu trebuie să uităm nici Parcul Dumbrava pentru care am accesat fonduri europene pe POP, iar în Grădina Zoologică vom avea un parc tematic cu floră şi faună autohtonă. Concomitent cu acest lucru vom moderniza şi aleile din Grădina Zoologică, încercând astfel să dăm posibilitatea tuturor călărăşenilor să se relaxeze în timpul liber. Nu am uitat nici zona de lângă Grădina Zoologică, unde doi întreprinzători privaţi au realizat două obiective de interes pentru cei care fac sport. În mare măsură tot ceea ce mi-am propus, am şi realizat.
R: Care ar fi cel mai important proiect pe care l-aţi realizat în mandatul acesta?
Daniel Drăgulin: Toate pe care le-am enumerat sunt importante şi nu pot să le ierarhizez. Dacă ar fi să mă gândesc la un lucru este faptul că la ora actuală noi lucrăm după o strategie de dezvoltare, un lucru extraordinar de important. Nu după ureche cum s-a lucrat până acum, nu în baza unei strategii copy-paste dintr-un alt municipiu.
În afară de această strategie, pot să spun că un proiect pe care mi l-am propus, şi în mare parte l-am şi realizat, este acela că în Primărie există transparenţă, recunoscută şi pe plan naţional şi pe plan internaţional. De asemenea, avem agrementare ISO 9001, lucru cu care nu toate municipiile se pot lăuda. Prin prezenţa mea şi a colegilor mei în diferite întâlniri naţionale şi internaţionale, municipiul Călăraşi este deja cunoscut ca o administraţie în plină dezvoltare şi modernizare.
R: Aţi reuşit să creşteţi încasările la buget cu aproape 63% în ultimii 4 ani, aveţi un target stabilit pentru următorii 4 ani?
Daniel Drăgulin: Sunt societăţi pentru care nu a existat decizia de impunere. Acest lucru s-a datorat faptului că predecesorul meu nu a făcut paşii legali la vremea respectivă. Sunt în joc vreo 200 de miliarde de lei vechi, noi am recuperat vreo 60 de miliarde. Faptul că noi am adus şi bani europeni, şi bani de la diferite ministere a făcut ca procentul nostru să crească. În acelaşi timp, ţin să le mulţumesc călărăşenillor care şi-au dat seama că dacă îşi plătesc la timp taxele şi impozitele putem dezvolta municipiul Călăraşi. Este o cotă parte, nu este extraordinar de mare în comparaţie cu veniturile pe care noi le-am adus, dar sunt necesare şi sunt benefice.
R: Pentru următorul mandat care sunt priorităţile dumneavoastră?
Daniel Drăgulin: În programul electoral pe care eu îl prezint în această perioadă călăşenilor sunt cuprinse 24 de obiective. Nu vreau să le ierarhizez, pentru mine înseamnă ca cetăţenii să vadă schimbarea din ce în ce mai accentuat. Asta înseamnă că trebuie să umblăm la partea de trotuare şi de străzi. Trebuie să continuăm canalizarea şi apa curentă, trebuie să continuăm relaţia cu şcolile prin proiectele care pot fi accesate şi prin care pot fi modernizate aceste unităţi de învăţământ. Nu trebuie să uităm de o problemă foarte importantă pentru marea majoritate a călărăşenilor care au copiii la after-school.
Trebuie să ne uităm şi în zonele limitrofe, să le modernizăm, avem în grijă acest lucru. Trebuie să modernizăm Parcul Central, aşteptăm avizul de la Ministerul Culturii pentru a depune proiectul pentru Poşta Veche. Vom moderniza Piaţa Centrală, care va avea într-un an jumătate o altă faţă. Vom continua modernizarea spaţiilor verzi şi vom dezvolta pe diferite zone acest lucru. Nu vom uita nici de tineri şi vom încerca să realizăm 4 terenuri pentru activităţi sportive. Pentru sfârşiturile de săptămână vom încerca să mărim numărul de spectacole în aer liber. Noi ne adaptăm pe parcurs şi la solicitările cetăţenilor.
R: Când va avea municipiul Călăraşi un centru demn de un oraş reşedinţă de judeţ?
Daniel Drăgulin: Dacă va exista posibilitatea finanţării în această perioadă, noi vom depune aceste documente, pentru că ştiţi foarte clar depunerea unor documente nu înseamnă că proiectul va fi şi finanţat. Acesta trebuie evaluat, pus în discuţie şi poate după 2-3 ani acest proiect să înceapă. Eu spun aşa că în această perioadă de 4 ani să depunem proiectele şi dacă spre sfârşitul mandatului începem proiectul, este foarte bine. La ora actuală deja am dat ordin de începerea lucrărilor la Varianta Nord, de la Şoseaua Sloboziei către CCH, a căror valoare se ridică la peste 50 de miliarde de lei vechi.
R: Ce presupune această reabilitare?
Daniel Drăgulin: Modernizare efectivă. Spart tot ce este acolo şi turnat covor asfaltic pe toată lungimea şi pe toată suprafaţa.
R: Cine finanţează această lucrare?
Daniel Drăgulin: Noi avem un contract cu Ministerul Dezvoltării, am realizat la ora actuală toate cele necesare.
R: Strada Bucureşti, ca şi alte străzi, cum ar fi şi Griviţa şi Republicii, unde s-a lucrat pe acest proiect CL8, nu pot intra deocamdată în reparaţii capitale, dar în ceea ce priveşte trotuarele de pe strada Bucureşti, aveţi voie să interveniţi pe ele?
Daniel Drăgulin: Nu, pentru că noi avem un proiect foarte clar de la 5 Călăraşi până la Petrache, atât trotuarele cât şi asfaltul vor fi schimbate. Noi avem finanţare, avem proiect. Finanţarea o avem prin acel împrumut bancar pe care l-am făcut, dar nu numai pentru strada Bucureşti, şosea şi trotuare, cât şi pentru strada Griviţa.
Pentru că ele au fost cele mai afectate de acest proiect. În primăvara anului viitor, după ce va trece termenul de garanţie, noi vom trece imediat la lucrările de modernizare. Termenul de garanţie va expira în aprile-mai 2017. Pământul lucrează cel puţin 2 ani, dar noi avem convingerea că, după ce au compactat de atâtea ori, vor mai fi pe ici pe colo unele tasări, dar într-an an de zile ele se vor elimina. Până atunci noi avem alte străzi care vor fi realizate, este vorba de strada Panduri, Victoriei, Muşeţelului, Năvodari. Aceste lucrări de modernizare fac parte din acel inel pe care noi vrem să-l facem, întretăiat pe mai multe artere pentru fluidizarea circulaţiei.
R: Câte locuri de parcare aţi creat în mandatul 2012-2016?
Daniel Drăgulin: Peste 500 de locuri de parcare.
R: Până la finalul mandatului 2016-2020, câte locuri de parcare doriţi să realizaţi?
Daniel Drăgulin: Deja am început să lucrăm mai repede pentru că ne-am dotat cu utilaj modern pentru asfaltare. Avem un repartitor nou, vrem să mai luăm încă unul anul viitor. Eu sper ca în maxim 3 ani toate problemele parcărilor, în zonele din curţiile interioare ale blocurilor unde se pot amenaja, să fie rezolvate.
Deja aţi văzut foarte clar în zona 10 Nivele suntem aproape gata, în zona Micro 6 e aproape gata. Vom trece pe strada Flacăra – Progresul şi vom merge până în faţa Prefecturii, unde se vor termina aceste parcări. Dacă avem răbdare, toate aceste lucruri vor fi rezolvate. Trebuie să gândim când luăm o hotărâre şi nu cu sufletul, ci cu mintea.
R: Aţi avea ceva să vă reproşaţi din acest mandat?
Daniel Drăgulin: În primul rând am crezut foarte mult în echipă, unii au demonstrat că nu meritau să facă parte din echipa mea. Faptul că am crezut în oamenii politici a arătat faptul că nu se merită să ai încredere în cei care se consideră, la un moment dat, apropiaţi de tine.
R: Actuala echipă de consilieri cu care vă prezentaţi în faţa alegătorilor, o consideraţi una demnă de încredere?
Daniel Drăgulin: Media de vârstă a consilierilor este de 43 de ani. Din primii 10, 6 sunt tineri. Dacă îi luăm la evaluat sunt tineri de perspectivă care doresc să facă ceva în Călăraşi. Pot fi reprezentanţii tinerilor din Călăraşi. Eu mă laud cu această echipă pentru că să ştiţi că sunt un bun evaluator şi recunosc meritele, competenţele şi aptitudinile. Timpul va demonstra acest lucru, iar dorinţa lor de afirmare şi de muncă este completată de experienţa managerială şi administrativă a celor 5 seniori. Doar unul dintre ei are vârsta de aproape de 60 de ani, dar vreau să vă spun că are o energie fantastică.
R: Un mesaj pentru călărăşeni
Daniel Drăgulin: Dragi călărăşeni, de fiecare dată vă spun să veniţi la vot şi să alegeţi cu raţiunea nu cu sufletul, punând în balanţă ce s-a realizat în acest municipiu pe parcursul celor 4 ani. Toate cele bune vă doresc!