Emil Dumitru: Din păcate nu există o conduită corectă din partea unor consilieri municipali PNL

Președintele interimar al PNL Călărași, deputatul Emil Dumitru, a transmis că nu este mulțumit de atitudinea unor consileri liberali în cadrul Consiliului Local Călărași, spunând că, deși se află în opoziție, sunt prea toleranți cu actualul executiv al municipalității. Acesta a făcut referire la faptul că, deși nu au reușit să impună niciun amendament la proiectul de buget, au votat totuși pentru acesta alături de consilierii PSD.

„Din păcate nu există o conduită corectă din partea unor consilieri municipali PNL, asta îndrăznesc s-o spun, și lucrurile astea le vom discuta în cadru statutar la partid. E foarte adevărat, chiar dacă nu avem majoritate, că anumite proiecte, care sunt de interes general, pot fi promovate prin proiecte de hotărâre, poate chiar dacă nu vor trece, dar trebuie să arătăm că vrem ca municipiul să se dezvolte.

Este o listă de consilieri locali pe care nu am stabilit-o noi, este stabilită dinainte, însă pentru fiecare vot pe care l-au acordat vor trebui să dea explicații. Există, așa, o toleranță a consilierilor liberali către actuala conducere a Primăriei Municipiului Călărași pe care eu nu o accept și o dezavuez. Își imaginează că dacă fac un noncombat, și repet, e o chestiune de interes pentru cetățeni, nu rezolvă problema personală că trebuie cineva să fie menținut într-o anume funcție. Faptul că au votat în unanimitate proiectul de buget, în condițiile în care, cu siguranță amendamentele pe care le-am discutat în prealabil ar fi putut fi susținute, înțelegeam că nu toate ar fi putut fi acceptate fiind ale opoziției, dar puteau să fie unele care să treacă.

În condițiile în care se vor mai comporta de maniera în care s-au comportat față de decizia politică pe care conducerea partidului a stabilit-o la nivel județean, cu siguranță vom retrage sprijinul politic al unor consilieri.

Eu personal cred că PNL Călărași are resurse umane și suficientă expertiză încât poate să promoveze amendamente și chiar proiecte de hotărâre bune pentru cetățenii municipiului Călărași.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide