Miercuri, 30 martie 2022, începând cu ora 15:00, în spaţiul expoziţional al Bibliotecii Judeţene „Alexandru Odobescu” Călăraşi va avea loc vernisajul expoziţiei de artă vizuală „EX TENEBRIS AD LUCEM. Grafică şi pictură”.
În Sala Perspective a Bibliotecii vor fi etalate în faţa publicului creaţiiale artistului călărăşean Jimmy Stănescu.
Expoziţia care reuneşte lucrări de grafică şi pictură în diverse tehnici, simbolizează traversarea unei etape marcante din viaţa artistului, între întuneric şi lumină, şi va fi prezentată de Ana Amelia Dincă, critic de artă.
Sunt aşteptaţi la eveniment utilizatori ai bibliotecii, jurnalişti, iubitori de artă şi toţi cei interesaţi.
Expoziţia va rămâne pe simezele bibliotecii până pe 30 aprilie 2022 şi va putea fi vizitată în regim muzeal.
