Sorin Anghel. Peste o săptămână începe campionatul şi nimic nu s-a schimbat la Dunărea Călăraşi. Au mai venit câţiva jucători, s-au mai făcut câteva lucrări prin curtea stadionului, dar nimic atât de important încât să se schimbe ceva în viaţa clubului condus de către Costică Ştefan.
Au venit Valentin Andrei, de la Baloteşti, Răzvan Huzuneanu, de la Tunari, şi Daniel Gheorghe, de la Ciocăneşti. Doi jucători cu experienţă şi un tânăr dornic de afirmare. “Secundul” Cosmin Onofrei susţine că Gheorghe poate ajunge fotbalist. E pariul lui! Din păcate, Dunărea nu este deficitară la un post anume, ci duce lipsa unor jucători determinanţi, capabili să facă diferenţa şi care să-i stârnească pe toţi cei prezenţi în vestiar să muşte din adversari. Mircea Ştefan şi Victor Petre au ajuns liderii echipei, din păcate. Ei sunt doi copii bătrâni. Alintaţi mereu, Mircică şi Victoraş au ajuns la vârsta maturităţii exact cum a îmbătrânit Adrian Cristea, fără să facă ceva notabil în fotbal. Cei doi nu sunt în stare să ridice tonul în vestiar. Nu îi recomandă nici experienţa şi nici fizicul. Şi nici performanţele, pentru că nu există.
Mirel Condei ştie care sunt bubele echipei, dar nu ştie care este valoarea reală a jucătorilor. “Suntem foarte inconstanţi, iar lucrul acesta ne deranjează. Am pierdut cu 11-2 în faţa celor de la Voluntari, apoi am strâns rândurile şi am câştigat cu Afumaţi, scor 3-0, după care am fost euforici şi am pierdut fără drept de apel cu Farul, scor 4-1. Ne lipseşte un jucător cu experienţă, care să îi tragă şi pe ceilalţi după el. Nu arătăm ca o echipă omogenă, că o echipă unită. Din păcate, acesta este adevărul”, a declarat tehnicianul Dunării, după meciul cu Farul.
De aceleaşi lucruri se plângea şi Virgil Bogatu, cel care a pregătit formaţia călărăşeană înaintea lui Condei. Acuzat de conducere că îi terorizează pe jucători prin faptul că le cere seriozitate maximă, actualul antrenor al celor de la Înainte Modelu a căzut pradă unor “lucrături” ce s-au dovedit încă de acum, când încă nu au început meciurile din campionat, absolut inutile. Îndepărtarea lui Bogatu are efect de bumerang. Când eşti bun, faci bine şi primeşti rău. Când eşti rău, faci doar rău şi primeşti şi mai rău.
Mirel Condei a explicat şi de ce a preferat să joace un meci amical împotriva celor de la Farul Constanţa. “Ei au mulţi jucători foarte buni, multe valori individuale. Aceeaşi situaţie este şi la Ştefăneşti. Noi trebuia să arătăm determinare, dar nu am reuşit. Sper să jucăm altfel în prima etapă. Cei de la Farul sunt mai buni ca noi, nu se pune în discuţie aşa ceva, însă eu am vrut să joc acest meci tocmai pentru a-i vedea pe băieţi cum se comportă în compania unui adversar puternic”, a explicat tehnicianul.