vineri, martie 29, 2024
AcasăEDITORIALEFrâncu, eliminare două minute

Frâncu, eliminare două minute

- Advertisement -

Sorin Anghel. Omul care a inventat handbalul la Călăraşi se cheamă Constantin Frâncu. Din ambiţia sa a pornit o echipă ce a ajuns acum pe locul al doilea în Divizia A. Acum, handbaliştii joacă sub umbrela CSM Călăraşi, e treabă cât se poate de serioasă, dar lipseşte ceva. Cineva, mai exact. Frâncu a plecat în toamnă de la echipă în momentul în care ne-am prins şi noi, cei care nu ne pricepem la handbal, că promovarea este imposibilă.

Frâncu nu a dorit să dezvăluie motivele demisiei sale. Chirilă, directorul CSM Călăraşi, crede că nu e nici o pierdere, în vreme ce antrenorul Dacău susţine că a tras de Frâncu ca să mai rămână, dar n-a avut succes. Dacău e genul de om căruia îi place să lucreze în echipă, numai că a nimerit într-un oraş unde oamenii din lumea sportului se pricep să bage strâmbe mai mult decât la sportul în sine.

Frâncu a dispărut de la CSM Călăraşi ca măgarul în ceaţă. Nu este prima oară când spun acest lucru. Ştiu, sună urât, dar ăsta e adevărul. Frâncu trebuie să reţină câteva lucruri. Nu-i contestă nimeni valoarea, nu-i violează nimeni intimitatea. Dar a ajuns un tip popular pentru că a clădit totul din nimic. Presa l-a apreciat şi l-a ajutat. Frâncu a uitat însă acest aspect şi acum, la câteva luni de la despărţirea de CSM Călăraşi, refuză să dea cărţile pe faţă. Nu e nimeni obligat să dea interviuri, dar e obligat să fie corect. Nu te costă nimic să spui sincer că nu vrei să vorbeşti. În schimb, dacă te fofilezi, domnule Frâncu, nu faci altceva decât să ne dai motive să credem că eşti vulnerabil. Publicul ţi-a fost alături, presa călărăşeană la fel. Acum, ai ales să pleci din lume, să te închizi în vestiar şi să nu mai bagi pe nimeni în seamă. Mult succes, dar sportul se face pentru public, pentru oameni.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite