George Chiriță, consilier județean PNL, critică majorările tarifelor la apă și canal

Liderul consilierilor județeni liberali, George Chiriță, și-a exprimat nemulțumirea în fața presei vizavi de creșterea tarifelor la apă și canalizare, din luna septembrie a acestui an. Conducerea Ecoaqua indică trei argumente: inflația, creșterea prețurilor la energia electrică și condițiile din contractul POIM. 

…despre noile tarife la apă și canalizare

„Nu pot să fiu de acord cu această creștere de preț la apă, eu în ședința premergătoare a ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Călărași, în cea de comisii, am cerut un punct de vedere clar al conducerii EcoAqua cu privire la noile tarife, dar și cu privire la pierderile înregistrate. Domnul director a venit în fața Consiliului județean, ne-a expus termenii contractului care s-a semnat și niște baze care s-au luat în vederea stabilirii acestor prețuri.

Eu i-am cerut ca la viitoarea ședință să ne prezinte concret, pe fiecare localitate, despre ce sume se vor investi, pentru că este vorba de un proiect foarte mare, dar și baza scrisă luată în vedere la acest preț. Va fi o ședință extrem de interesantă, să o urmăriți.

Am rămas neplăcut surprins că majoritatea dintre dumneavoastră, jurnaliștii, nu sunteți invitați la ședințele de Consiliului județean pentru ca aceste informații, din această zonă, să ajungă mai bine și mai repede la populație. Vă fac, astfel, o invitație de a participa la ședințele următoare.”, a declarat George Chiriță.

…despre alte două interpelări legate de decesul celor două persoane din centrele DGASPC și despre finanțarea proiectelor mari ale CJ

„Au mai fost încă două interpelări ale mele în cadrul ultimei ședințe, discuții un pic mai aprinse, una referitoare la cele două cazuri ale DGASPC, și am cerut o informare scrisă a doameni director cu privire la decesele celor două persoane.

Și a doua, am cerut o analiză a tuturor proiectelor mari ale Consiliului județean, stadiul lor, referitoare la finanțare, de ce unele s-au pierdut.”

…despre pasajul de la Drajna

„Eu cunosc acest proiect de când s-a pus sămânța. Sunt trei persoane care, și acum îmi asum ce vă spun, sunt baza acestui proiect. Este vorba de Ichim Marian, directorul de la Drumurile Naționale, Ciprian Pandea, care la momentul acela lucra în cadrul Guvernului, și Sorin Vrăjitoru.

Acesta este adevărul cu privire la acest pasaj. Era normal ca la vizite pe șantier, de genul acestora (n.r. prezența ministrului de resort), să fie toți trei prezenți, chiar dacă fac parte din partide diferite.”, a încheiat consilierul județean liberal.

Advertisement

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide