luni, iulie 22, 2024
AcasăCOMUNITATELiceul Tehnologic Borcea și prezentat oferta educațională în prezența primarului și a...

Liceul Tehnologic Borcea și prezentat oferta educațională în prezența primarului și a inspectorului general școlar

- Advertisement -

Astăzi a avut loc Ziua Porților Deschise la Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea, ocazie cu care a fost prezentată și oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025.

La eveniment au participat primarul comunei Borcea, Aniel Nedelcu Pațurcă și inspectorul general școlar Roxana Pațurcă.

„Azi am avut deosebita plăcere de a participa la „Ziua porților deschise” la Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea, unde a fost prezentată oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025. Ni s-au alăturat și operatorii economici din localitate cu care școala este în parteneriat.

În speranța că mulți dintre absolvenții clasei a VIII-a vor păși pragul Liceului Tehnologic Nr.1 Borcea, vă asigur de toată susținerea mea și vă urez succes la Examenul de Evaluare Națională!” – a declarat primarul Aniel Nedelcu Pațurcă.

„O zi importantă în viața Liceului Tehnologic Nr.1 Borcea – „Ziua porților deschise”! Am acceptat cu plăcere invitația conducerii liceului, unitate școlară din mediul rural în care procesul instructiv educativ se desfășoară în condiții dintre cele mai bune.

De menționat faptul că această unitate școlară este parte a proiectului prin PNRR „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”, prin care se vor achiziționa utilaje agricole, se va realiza o seră nouă și o cantină cu toate echipamentele necesare, se vor dota mai multe laboratoare și se vor monta panouri fotovoltaice.

Mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea evenimentului și nu în ultimul rând, operatorilor economici prezenți!”, a spus și inspectorul general școlar Roxana Pațurcă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite