sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Niciun banner disponibil.

AcasăPOLITICAMinistrul Educației, Ligia Deca, s-a aflat ieri în vizită la Curcani și...

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a aflat ieri în vizită la Curcani și Oltenița

- Advertisement -

Miercuri, 23 august, ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, s-a aflat în județul Călărași, ocazie cu carea avut și o întâlnire cu primari, președinți de filiale localeși cu reprezentanți ai Partidului Național Liberal.

Evenimentul a avut loc ulterior vizitei pe care ministrul Deca a făcut-o Școlii Gimnaziale nr. 1 Curcani, unde se desfășoară o școală de vară, cu ateliere de literație, numerație și robotică.

Întâlnirea politică a PNL Călărași a avut loc în municipiul Oltenița, aceasta fiind inițiată de președintele Ciprian Pandea și susținută de primarul Costinel Milescu și prefectul Valentin Barbu.Ministrul Ligia Deca a purtat dialoguri constructive în special cu primarii liberali, punându-se accent pe prevederi ale noilor Legi ale Educației, dar și pe investițiile în infrastructura școlară, mai ales că la finalul discuțiilor s-au semnat și contracte de finanțare privind dotări în școlile călărășene.

S-au semnat 20 astfel de contracte de finanțare venită de la Uniunea Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru dotarea școlilor cu mobilier, echipamente IT și laboratoare noi. Valoarea totală a proiectelor depuse de autoritățile publice locale, din întreg județul Călărași, pe toate apelurile deschise prin P.N.R.R., de către Ministerul Educației, depășește suma de 203 milioane lei.

Astfel de fonduri au fost accesate de administrațiile liberale care au răspuns apelului de proiecte al Ministerului Educației, după cum urmează: Oltenița, Alexandru Odobescu, Chiselet, Cuza Vodă, Dichiseni, Dorobanțu, Dragalina, Jegălia, Luica, Mitreni, Modelu, Nicolae Bălcescu, Plătărești, Radovanu, Șoldanu, Spanțov, Ștefan cel Mare, Tămădău Mare, Ulmu și Unirea.

Agenda zilei din județul Călărași a ministrului Ligia Deca s-a încheiat cu o vizită la Școala Gimnazială prof. Lucian Pavel, din municipiul Oltenița, aflată în reabilitare și modernizare.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite