Moș Nicolae, cu tolba plină!

CSM Călărași – HC Buzău 45-26

Mircea Brândușă. Pentru iubitorii de sport din Călărași, Moș Niculae a fost foarte generos. Sâmbătă, 07 decembrie 2013, Sala Polivalentă a găzduit un cuplaj de futsal-handbal. De la ora 11.00, Dunărea Călărași a întâlnit United Galați în fața căreia a pierdut cu scorul de 2-4. La ora 13:15 minute CSM Călărași a întâlnit HC Buzău echipă care îi pusese oarece probleme în campionatul trecut.

Uneori, atunci când pășești pe un lac înghețat, prima fisură apare mai departe de mal. Sâmbătă, spre exemplu, pentru echipa lui Dacău și Bota a fost nevoie de aproximativ 2 minute pentru a înscrie primul gol contra buzoienilor, care venisela Călărași doar pentru a nu încasa mai multe goluri ca echipa din Câmpina. Contează însă mult și ce găsești sub apa înghețată.

În acest caz, în zona semicercului buzoian a fost un banc de goluri. Începutul steril a fost uitat imediat, Ionuț Săulescu înscriind cu o aruncare tipică a lui, o combinație de forță, viteză și surpriză. Un factor determinant de încredere pentru ceea ce a urmat. Plasa porții buzoiene a fost găurită cu o frecvență liniștitoare, mai ales pentru cei în jur de 1.000 de spectatori, dintre care 400 sosind aproape de începerea meciului de handbal.

Fanii buzoieni, puțini la număr (printre care și Sandu Pietroiu), au intrat repede în zodia dezamăgirii. Multe minute, pentru CSM Călărași au marcat doar jucătorii consacrați: Săulescu, Pârârianu, Șania, Gavriloaia, Mitrea. Prof. Dacău avea însă pregătită și echipa a doua, pentru vremurile mai calme ce aveau să vină în repriza a doua. Buzoienii n-au avut suficientă forță, inventivitate, tehnică și curaj pentru a amenința poarta călărășeană, în care, pe rând, Andrei, „Bobo” Manole și Borodi au reușit intervenții oportune, de ultim moment.

Și barajul apărării „pe aici nu se trece” a funcționat, așa că diferența s-a mărit cu fiecare minut scurs pe tabela de marcaj. Deja ardeleanul Dacău începuse să opereze schimbări încă din finalul primei reprize, introducându-l pe Voinea Gabriel. Juniorul, vicecampion național și component al Lotului Național, mezinul echipei (19 ani), și-a luat rolul de bombardier repede în primire și până la capătul jocului avea să înscrie 8 goluri. În repriza a doua, cu nume noi pe teren, mai puțin Andrei, diferența de 18-20 de goluri a fost menținută. Au înscris și Vijbovschi, și Savlovschi, și Roșca, și Frățilă, iar tabela s-a oprit la 45-26. Cea mai frumoasă fază s-a desfășurat în min. 57, când în urma unei „aeriene”, Săulescu a înscris un gol cu capul, marca Dănciulescu, din pasa lui Roșca!

P.S. Am scris acest articol din respect și considerație pentru Dumitru Chirilă, director CSM Călărași, fără de care CSM Călărași nu ar fi înregistrat rezultatele pozitive în 2013. Redacția „Obiectiv” transmite iubitorilor de handbal „La mulți ani!”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide