Niki Gheorghescu, primar Spanţov: Comuna Spanţov se va moderniza în următorii ani

Mircea Brânduşă. Comuna Spanţov are de 8 ani acelaşi primar, pe Niki Gheorghescu, care anul trecut a mai câştigat un mandat, al treilea, tot pe listele PNL. L-am întrebat pe Niki Gheorghescu cum ar descrie experienţa celor 2 mandate de primar şi care consideră că ar fi obiectivele pentru actualul mandat.

Rep: La experienţa dumneavoastră în fruntea comunei Spanţov, s-ar putea spune, domnule Gheorghescu, că sunteţi primar de profesie, dar dumneavoastră veniţi din mediul privat, sunteţi inginer, ceea ce vă ajută, desigur, foarte mult în funcţia de primar.

N.G.: Astfel de studii ajută mult în administraţia publică locală, unde te loveşti de foarte multe situaţii. Aici nu lucrezi numai cu o lege, ca în meseriile exacte, trebuie să abordezi diferite situaţii, legate, de exemplu, de fondul funciar, de protecţia socială, de situaţiile de urgenţă, trebuie să stăpâneşti foarte bine Legea administraţiei publice locale modificată şi completată foarte des, trebuie să cunoşti legislaţia contenciosului. Trebuie să te adaptezi zi de zi la diferite situaţii, să cunoşti mereu modificările sau noutăţile legislative legate de toate domeniile care au tangenţă cu administraţia publică. Eu am făcut un calcul şi am constatat că e vorba de vreo 50 de acte normative pe care trebuie să le cunoşti ca la carte.

Rep: După 8 de ani în fruntea comunei Spanţov aţi început, totuşi, al treilea mandat de primar vizibil afectat de tonul campaniei electorale care i-a precedat şi pe care aţi definit-o ca fiind „cea mai urâtă prin care aţi trecut”. Aţi avut o concurenţă puternică?

N.G.: Am avut adversari care au folosit arme nepotrivite, le-aş numi chiar imorale pentru o campanie electorală. Au amestecat probleme administrative, ale comunităţii, cu cele familiale, personale. Din punctul meu de vedere este de neadmis. În alte campanii am avut destui adversari politici, mai degrabă competitori i-aş numi, dar erau oameni cu capul pe umeri şi cu picioarele în pantofi. Aveau bunsimţ. Aş spune mai degrabă că atunci când candidez eu nu au curaj să mai candideze mulţi, deşi comuna noastră are oameni de valoare. Am avut contracandidaţi profesori, ingineri etc. Dar prin ceea ce am realizat eu în comună, prin felul în care m-am comportat, ei au avut slabe speranţe de a mă învinge. Oamenii mă percep ca pe unul de-al lor. Iar ei, pentru mine, reprezintă o familie. Orice om din comună reprezintă şi un om din familia mea şi îl tratez ca atare. Dacă nu-l pot ajuta, măcar îi dau un sfat bun, dar nu-l încurc. Iar ceea ce le promit oamenilor respect cu stricteţe. În stil nemţesc.

Rep: Care credeţi că sunt principalii factori care au contribuit la realegerea dumneavoastra ca primar?

N.G.: Consider că dovadă a realegerii mele ca primar este implicarea activă în dezvoltarea permanentă a infrastructurii comunei care a dus la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din comunitatea noastră şi a confortului acestora prin investiţiile realizate în mandatele anterioare.

Rep: Acum, la cel de-al treilea mandat, aţi definit viitorul comunei ca fiind unul european. Drumul spre viitor, spuneaţi, este unul european.

N.G.: Să ţii un astfel de drum nu este uşor deloc. Mai ales dacă vii dintr-un mediu în care nu ai lucrat cu oamenii, nu ai fost un conducător al unui colectiv oricât de mic, unde să înveţi să fii un bun organizator. Spanţov este o comună de gradul al doilea. Are circa 3.400 de locuitori. Are un potenţial economic scăzut, nu are agenţi economici foarte importanţi, cum au comunele învecinate. Comuna este o aşezare de oameni muncitori şi cu mult bun simţ. Cu aceşti oameni trebuie să abordăm un drum european.

Rep: Comuna pe care o păstoriţi prinde trăsături de localitate europeană? Cum arată drumul european al comunei?

N.G.: Spanţov încearcă să devină o comună europeană. Eu, când am devenit primar am luat comuna de la zero. Multe obiective de aici arătau jalnic: şcolile, parcul de lângă primărie, primăria însăşi, căminele culturale, stadionul, dispensarul, etc. M-am luptat pentru a atrage fonduri europene. Sunt foarte multe proiecte derulate de noi, dar încerc să vi le sintetizez şi să le amintesc pe cele mai importante.

Aşadar, să încep cu infrastructura subterană pe care am finalizat-o în cea mai mare parte şi mă refer aici la apă şi canalizare, alimentarea cu gaz fiind unul dintre proiectele mele viitoare. Acest proiect îndrăzneţ, legat de infrastructură, care înseamnă apă, canal şi staţie de epurare, a fost demarat în 2014 şi s-a finalizat în 2018, prin PNDL-MDRAP; Asfaltare a 8,2 km de străzi, proiect demarat în 2015 şi finalizat în 2020; Finalizare lucrări de pietruire a drumurilor de interes public local; Construire 10 km alei pietonale; Înfiinţare parcuri în satele Stancea, Grădiştea şi Tatina; Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Generală nr. 2 din satul Stancea; Reabilitare, modernizare şi dotare căminele culturale din satele Spanţov, Stancea şi Grădiştea; Reabilitare şi modernizare staţii de autobuz din satele Spanţov, Stancea şi Grădiştea, Clinciu şi Tatina; Împreună cu Consiliul Local am susţinut şi încurajat echipa de fotbal „Unirea Spanţov”.

Rep: Ce proiecte aveţi în curs de derulare, dar şi în vedere pentru viitor?

N.G.: În agenda mea de lucru sunt multe! Vom continua cu asfaltarea, aşa cum v-am spus la început, pentru că mai avem 13,7 kilometri de drumuri neasfaltate. Avem în plan proiectul de înfiinţare şi distribuţie reţea alimentare cu gaz al comunei. Odată cu finalizarea cărţilor funciare apare şi oportunitatea de a construi anumite obiective, cu finanţare naţională, europeană şi locală. Avem depuse deja mai multe proiecte: Construire sală sport şcolară în satul Spanţov; Construire Grădiniţă cu program normal, cu trei săli de grupă în satul Stancea; Reabilitare şi modernizare sediu primărie; Înfiinţare parc tematic pescăresc; Reabilitare, modernizare şi dotare cămin cultural, sat Spanţov.

Rep: Care credeţi că vor fi principalele provocari / obstacole în calea realizării acestora?

N.G.: Principala provocare va fi finanţarea. Sperăm să reuşim obţinerea unor finanţări externe cu fonduri nerambursabile unde contribuţia primăriei Spanţov să fie minimă, eficientizând astfel distribuţia fondurilor proprii pentru mai multe proiecte de investiţii.

Rep: Ce surse de finanţare plănuiţi să accesaţi pentru proiectele pe care le aveţi în plan?

N.G.: Ca sursă principală ne dorim obţinerea de fonduri europene sau alte fonduri externe. Nu în ultimul rând, dacă va fi nevoie, vom apela şi la bugetul local.

Rep: Care sunt principalele concluzii din mandatele anterioare cu care v-aţi început acest al treilea mandat?

N.G.: Am constatat şi înţeles că planificarea este funcţia managerială de start, kilometrul zero pentru un management de succes. Funcţia de planificare presupune proiectarea, estimarea viitoarei evoluţii a fiecarei investiţie în parte şi pregătirea documentaţiilor necesare. Planificarea şi apelarea la specialişti permit accesarea de fonduri pentru proiectele propuse precum şi organizarea procedurilor de achiziţii publice şi implementarea efectivă a acestora.

Rep: Care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii comunei Spanţov, cu ocazia Sărbătorilor Pascale?

N.G.: Sfintele Sărbători de Paşti din acest an sunt altfel şi de aceea este nevoie ca, în această perioadă de grele încercări, taina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să ne apropie şi să ne facă să cugetăm mai profund la motivele pentru care am ajuns aici. În această perioadă dificilă, vă îndemn, dragii mei concetăţeni, să oferiţi dragoste, nu ură, solidaritate, nu egoism! Împreună să dăruim bunătate, să avem credinţă şi să preţuim viaţa!Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne apere de toate necazurile şi să ne dăruiască sănătate nouă, familiilor noastre şi tuturor celor dragi!Vă invit să sărbătorim împreună, dar în siguranţă, Învierea Domnului Iisus Hristos!Vă îndemn ca în Noaptea de Înviere, la miezul nopţii,să ieşiţi în curtea casei, cu o lumânare sau o candelă în mână şi să cântăm din toată inima „Hristos a înviat”!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide