La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o elevă dintr-un liceu din municipiul Călărași, s-a tăiat la antebrațul drept.
În fapt, o tânără, de 15 ani, din comuna Mănăstirea, județul Călărași, în timpul pauzei dintre cursuri, cu un obiect tăietor-înțepător și-ar fi provocat răni în zona antebrațului drept.
Eleva Colegiului Național Barbu Știrbei a mers în baia liceului unde s-a tăiat la mâna dreaptă cu un cuțit, încercând să se sinucidă, conform informațiilor medicilor.
Deocamdată, nu se cunosc motivele care au condusă pe adolescentă la acest gest șocant.
Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
În cauză, polițiștii fac verificări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.