Oleksandr Tyukin, CSM Călărași: „Îmi doresc să câştigăm toate meciurile”

Sorin Anghel. CSM Călăraşi va avea 6 ucraineni în lot la prima sa participare în Liga Naţională. Pe lângă Yan Vizbovsky, venit pe Borcea încă din vara anului trecut, antrenorul Sabin Dacău se va baza pe serviciile a cinci jucători noi din Ucraina. Unul dintre acesta este Oleksandr Tyukin, are 27 de ani, este născut la Donețk, măsoară 1,96 metri înălţime, a evoluat ultima oară la Zaporozhye şi joacă inter stânga

Oleksandr, la Călăraşi toată lumea vorbeşte despre transferul tău.

Oleksandr Tyukin: Sunt bucuros să aflu acest lucru. Nu ştiu nimic despre Călăraşi. M-am uitat pe hartă ca să văd unde este situat oraşul. Altceva nu ştiu, dar voi avea timp ca să cunosc totul.

Ce ştii despre România?

Handbalul din România este mai puternic decât cel din Ucraina. Campionatul intern este mai puternic decât cel din ţara mea. Consider că am făcut un pas înainte în cariera mea şi sper să confirm la Călăraşi. Îmi doresc să câştigăm toate meciurile. Eu sunt născut la Donețk, dar am jucat la Zaporozhye până acum. Noi avem un respect deosebit pentru România, mai ales cei din Donețk. Aici este antrenor Mircea Lucescu, la echipa de fotbal. Îi datorăm foarte multe.

Ai vorbit cu Yan Vyzhbovsky despre transferul tău la Călăraşi?

Nu. Îl cunosc pe acest jucător, ştiu că este la Călăraşi, el cunoaşte foarte bine handbalul românesc, dar nu am vorbit cu el.

Te vei muta la Călăraşi împreună cu familia sau preferi să stai singur?

Voi ajunge la Călăraşi sâmbătă seară sau duminică. Prima oară vin singur. Vin cu maşina. După ce o să mă acomodez o voi chema şi pe soţia mea.

Eşti mai bun în apărare sau pe faza de atac?

Eu joc şi în apărare şi în atac. Important este să câştige echipa. Joc acolo unde îmi cere antrenorul. Fiecare handbalist îşi doreşte să marcheze. În handbal, cei mai importanţi marcatori sunt interii, aşa că e normal să îmi doresc să joc şi în atac.

La Călăraşi, pe acelaşi post cu tine, joacă Alin Șania, care a evoluat la echipa naţională a României, la Steaua Bucureşti, în Germania şi în Qatar. Nu ţi-e teamă că vei fi mai mult rezervă?

Vom vedea care este mai bun. Important este ca echipa să câştige. Nu îl cunosc pe Alin Șania, dar sunt sigur că vom colabora foarte bine.

Care sunt obiectivele tale la Călăraşi?

Îmi doresc să câştigăm toate meciurile, să fim iubiţi de spectatori şi Călărașiul să fie o echipă foarte puternică. Sunt sigur că toate aceste lucruri sunt posibile.

Îl cunoşti pe antrenorul Sabin Dacău?

Nu, dar vom avea timp să ne cunoaştem. Sunt un handbalist disciplinat şi nu cred că vom avea probleme. Eu îmi doresc să joc handbal cât mai bine.

 

1 Comentariu

  1. preda ion
    3 iulie 2014 - 09:04

    AI CE ÎNVĂȚA DE LA TALENTATUL ANTRENOR?????/ ABIA AȘTEPT SA VAD TALENTELE ADUSE ÎN ECHIPA. DACĂ NU JOACA ȘI CENTRU NU ESTE BUN !!!! ABURELI MA REPET NULITĂȚI DE 2 LEI.

    Raspunde

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide