Rodica Zaharia. Ca în fiecare an, PSD Călăraşi a sărbătorit Ziua Femeii, petrecere pusă la cale de preşedinta femeilor social-democrate, Roxana Natalia Paţurcă. Această zi specială nu putea trece neobservată în cadrul partidului social democrat, de aceea femeile au renunțat pentru câteva ore la grijile partidului și au petrecut aşa cum se cuvine vineri, 6 martie, la restaurantul Poem din municipiul Călăraşi.
Femeile pesediste îmbrăcate la patru ace s-au distrat timp de câteva ore şi s-au arătat extrem de încântate de eveniment.
Preţ de câteva zeci de minute le-au fost alături şi liderii social-democraţi călărăşeni, în frunte cu preşedintele Organizaţiei Judeţene, Dan Cristodor. Înarmaţi cu flori, domnii au felicitat doamnele şi domnişoarele prezente şi le-au asigurat de toate gândurile lor bune, subliniind importanţa femeilor în viaţa bărbaţilor.
“Noi, întotdeauna am sărbătorit doamnele şi domnişoarele din partid. Şi în acest an, ne-am organizat aşa cum se cuvine, iar de Ziua Femeii am dorit să le fim alături şi să le oferim o seară specială. Ca să marchez acest moment spun că fiecare bărbat reprezintă măsura femeii care o are alături şi tocmai de aceea cred că toţi bărbaţii trebuie să le mulţumească femeilor pentru ceea ce sunt. Vă urez tuturor o primăvară minunată, la fel de minunată ca fiecare dintre dumneavoastră”, a precizat pentru Obiectiv Roxana Paţurcă, preşedinta OFSD Călăraşi, cu prilejul evenimentului de vineri seara.