Plăţi renta viageră agricolă Campania 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plăţile sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, astfel:

27 iulie 2021, APIA a efectuat plata în valoare de 22.455.132,88 lei alocată unui număr total de 17.742 rentieri/beneficiari, care au solicitat plata prin mandat poştal obţinând viza carnetelor de rentier în perioada 01 martie – 31 mai 2021.

Totodată reamintim că APIA a efectuat plăţi pentru rentierii care au solicitat plata prin cont bancar după cum urmează:

  • în data de 28 mai 2021 a efectuat plăţi în valoare de 347.514,88 lei alocată unui număr total de 7.756 rentieri/beneficiaricare auobţinut viza carnetelor de rentier în perioada 01.03–30.04.2021;
  • în data de25 iunie2021, a efectuat plăţi în valoare de 598.637,94 lei alocată unui număr total de 1.212 rentieri/beneficiari, care au obţinut viza carnetelor de rentier în perioada 01.05–31.05.2021.

Menţionăm că viza anuală a carnetelor de rentier pentru anul 2020 poate fi obţinută pe baza informaţiilor transmise de către rentieri, prin mijloace electronice, poştă/curier, telefonic, urmarea restricţiilor impuse/condiţiilor specifice din acest an, cauzate de pandemia Covid 19.

În perioada următoare vor fi autorizaţi la plată şi ceilalţi rentieri care vor solicita vizarea carnetului până la 31 august 2021, conform legislaţiei specifice.

Moştenitorii care solicită plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2020, vor fi autorizaţi doar dacă depun documente justificativepână la data de 15 octombrie 2021, în condiţiile legislaţiei specifice.

Termenul final de plată pentru anul 2020 este de 30 noiembrie 2021.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenţiei din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecărui an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moştenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide