vineri, decembrie 8, 2023
AcasăCOMUNITATEPrima ediție a Zilei Comunei, o manifestare de suflet pentru locuitorii comunei...

Prima ediție a Zilei Comunei, o manifestare de suflet pentru locuitorii comunei Alexandru Odobescu!

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Zi de mare sărbătoare, duminică, la Alexandru Odobescu! Peste o mie de locuitori au venit să petreacă, cu mic, cu mare, la prima ediție a Zilei Comunei Alexandru Odobescu.

Pe o vreme suberbă, numai bună de sărbătorit, cetățenii din satele aparținătoare comunei, Gălățui, Nicolae Bălcescu și Alexandru Odobescu, au venit să se bucure, împreună cu oficialitățile locale, județene și invitații de marcă, de câteva ore de muzică, să danseze și să se distreze!

Peste o mie de oameni au avut parte nu numai de muzică și antren, ci și de o grămadă de surprize pregătite special pentru ei de Consiliul Local al comunei Alexandru Odobescu. Copiii, în special, s-au putut bucura de un mini parc de distracții, iar adulții au avut la dispoziție tradiționalele terase și tarabe cu suveniruri.

Nicu Paleru, Jean de la Craiova și mulți alți artiști au încins atmosfera cu ritmurile melodiilor lor, iar Romică Țociu și Cornel Palade au asigurat voia bună. Spectacolul a fost prezentat de George Nucă.

Așa cum era și firesc, primarul Niculae Eremia a deschis evenimentul, aflat la prima ediție, și a ținut să adreseze întregii comunități un mesaj, înainte de începerea petrecerii. Totul a fost făcut cu și pentru locuitorii comunei!

„Dragi concetățeni, astăzi este ziua noastră a tuturor, este Ziua comunei Alexandru Odobescu. Vă doresc la mulți ani, multă sănătate și să dea Bunul Dumnezeu ca și de acum înainte să ne fie tot mai bine, să ajungem sănătoși ca și în anii care vin să ne putem bucura de această sărbătoare!

Mă bucur că am reușit să finalizăm, în acești 3 ani de mandat, câteva investiții importante pentru comuna noastră, proiecte importante pentru viața noastră, respectiv, dezvoltarea și modernizarea celor trei sate aparținătoare. Împreună cu echipa din primărie am reușit să atragem fonduri europene pentru proiecte importante pentru comuna noastră!

Investiții de aproximativ 17 milioane euro, aflate în diferite stadii de execuție! În derulare avem: Construire Teren minifotbal cu gazon sintetic, finanțat prin AFIR, valoare de 491.320,88 lei; Înființare sistem centralizat de canalizare menajeră cu stație de epurare și modernizare sistem existent de alimentare cu apă în satul Gălățui finanțat prin AFIR, valoare 2.571.827,31 lei; Reabilitare branșamente la rețeaua de distribuție apă potabila din Comuna Alexandru Odobescu, fonduri proprii, valoare,1.133.854,27 lei.

Cu finanțare aprobată avem: Construirea de piste de biciclete pe raza comunei Alexandru Odobescu, finanțare PNRR, valoare 2.152.210,13 lei; Înființare sistem de supraveghere video pe raza comunei Alexandru Odobescu, finanțare PNRR, valoare 650.621,40 lei; Asfaltare drumuri de interes local în comuna Alexandru Odobescu-finanțare Anghel Saligny, valoare 16.000.000,00 lei; Modernizarea sistemului de alimentare cu apă existent în localitatea Nicolae Bălcescu, finanțare Anghel Saligny, valoare 7.920.456,31 lei; Extindere canalizare menajeră și realizare de racorduri la rețeaua de canalizare menajeră, finanțare Anghel Saligny, valoare 1.079.543,69 lei.

Următoarele proiecte au cereri de finanțare depuse: Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale nr. 2 Alexandru Odobescu, prin AFM, valoare 1.133.007,19 lei: Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale nr. 1 Nicolae Balcescu, prin AFM, valoare 1.232.003,70 lei; Înfiinţarea unui sistem inteligent de distribuţie a gazelor naturale în cadrul “Adi Gălățui-Moștiștea”, prin Anghel Saligny, valoare de 37.598.165,87 lei; Înființare de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, prin AFM, valoare 860.008,18 lei; Înfințare centru de colectare prin aport voluntar în satele Alexandru Odobescu, Nicolae Balcescu si Galațui.

Dar ușor, ușor, comuna noastra va ajunge o comună europeană, mai ales că avem sprijinul parlamentarilor și europarlamentarilor prezenți la sărbătoarea noastră, Ciprian Pandea și Dan Motreanu, care ne-au fost întotdeauna alături. Încercăm, prin eforturi deosebite, cu drumuri la București, la Călărași, la toate forurile de decizie, să facem ceva care să se vadă în urma noastră.

E greu să pleci de sub temelie, nu de la temelie, dar cu speranță și cu rugă la bunul Dumnezeu, dar și cu ajutorul dumneavoastră, cetățenii comunei noastre, sperăm că o să fie bine și o să ajungem să fim o comună cu adevărat europeană!”

A urmat o festivitate de premiere a cuplurilor care au aniversat o jumătate de veac de căsnicie, răsplătite de primarul Niculae Eremia și de reprezentanții Consiliului Local al comunei cu sume de bani, flori și diplome de recunoștință, dar și a celor mai buni elevi ai școlilor din cele trei sate, care au primit diplome de apreciere și au fost lăudați de același primar Niculae Eremia!

De altfel, acesta a mărturisit că este mândru de copiii care fac cinste comunei Alexandru Odobescu și, în același timp, a mai spus că și-ar dori ca școlile comunei să fie un izvor de tineri specialiști.

„Nu putem trece peste acest moment. Mi-am dorit și am reușit să păstrez tradiția de a premia elevii care au terminat anul școlar 2022– 2023 cu note de nouă și zece. Este foarte adevărat că mi-aș fi dorit să fie mai mulți, dar dacă ajungem sănătoși până la anul sunt sigur că tot mai mulți elevi din comuna noastră vor finaliza anul școlar cu zece pe line. Bravo lor, mă bucur să avem astfel de elevi la noi în comună. Le dorim succes tuturor în anul școlar care vine!”, a mai spus primarul Niculae Eremia.

Senatorul Ciprian Pandea și europarlamentarul Dan Motreanu au răspuns invitației Consiliului Local Alexandru Odobescu, și au venit să sărbătorească cu locuitorii, cea mai dragă zi a comunei lor. Primul pentru că îi reprezintă în Parlamentul României, iar celălalt în Parlamentul European de la Bruxelles.

„La mulți ani tuturor, să fiți sănătoși și să aveți parte de tot ceea ce este mai bun în viață. Meritați acest lucru!”, a spus senatorul Ciprian Pandea.

„Da, sunt bucuros că am putut să particip la Ziua comunei Alexandru Odobescu, îi mulțumesc domnului primar pentru invitație, mulțumesc locuitorilor pentru prezența în număr atât de mare aici. Vă spun la mulți ani, oameni gospodari, oameni care ați demonstrat că puteți face din comuna dumneavoastră una dintre cele mai frumoase comune ale județului Călărași.

Urez mult succes administrației publice locale, urez mult succes primarului Niculae Eremia, și am convingerea că după acest al cincilea mandat va reuși să vă demonstreze că nu v-ați înșelat atunci când l-ați reales, și că este un primar care merită să fie în fruntea comunei. Întotdeauna voi fi alături de dumneavoastră. La mulți ani, comuna Alexandru Odobescu!”, a transmis și europarlamentarul Dan Motreanu.

Locuitorii s-au putut bucura, până la miezul nopții, de distracție și muzică bună, tradițională, când un frumos foc de artificii a luminat, timp de câteva minute, cerul comunei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite