marți, noiembrie 5, 2024
AcasăCOMUNITATEPrima ediție a Zilelor Comunei Unirea, una de nota 10!

Prima ediție a Zilelor Comunei Unirea, una de nota 10!

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Pentru prima oară, administrația locală din comuna Unirea a organizat Zilele Comunei, un eveniment care a oferit o mulțime de activități și clipe de neuitat.

Pe lângă concerte, recitaluri și momente artistice, edilul comunei, Ciprian Andrei Olteanu, a oferit o multitudine de activități distractive dedicate copiilor și tinerilor!

În cadrul Zilelor Comunei Unirea au fost organizate competiții sportive pentru tineri și adulți, a fost prezent trenulețul pentru copii, comedia cu lanțuri pentru tineri, terase cu diverse și apetisante produse culinare! În paralel, premierea cuplurilor cu cincizeci de ani de casătorie, invitați speciali și multe alte surprize!

La Zilele Comunei Unirea au fost prezenţi şi invitaţi speciali din localităţile limitrofe, Dichiseni și Jegălia, prinse într- un parteneriat, având ca obiectiv aducțiunea cu gaze în cele trei localități și achiziția de microbuze școlare electrice.

Cele trei administrații liberale, Unirea, Jegălia, Dichiseni, sunt un exemplu demn de urmat în ceea ce privește asocierile ce atrag investiții importante. Execuția lucrărilor din proiectul rețelei de gaze, finanțat din fonduri europene, al asocierii celor trei comune a demarat de curând, și tot în următoarea perioadă vor ajunge microbuzele electrice pentru elevi, investiție europeană, obținută de cele trei comune.

Despre aceste proiecte, Ciprian Andrei Olteanu a menționat în mesajul său:

„Doar ce am semnat contractul pentru achiziționarea nu a unui microbuz electric ci pentru TREI astfel de mijloace de transport. Cum am reușit? Simplu! Colaborarea dintre primăriile Unirea – Jegălia – Dichiseni funcționează ca pe baterii încărcate!

Dacă nu am fi colaborat, nu am fi putut câștiga acest tip de proiect, rezervat doar orașelor și asocierilor de comune.

Putem acum să dăm drumul la licitație pentru proiectul pe cele 3 comune pentru achiziția de mijloace de transport în comun și instalare de stații de reîncărcare pentru acestea. Mulțumesc domnului Primar Vasile Aurel! Mulțumesc domnului Primar Iulian Radu!”

Distracția a început sambătă după amiază cu mesajele invitaților, după care ziua a continuat cu dansuri, cântece populare și recitaluri ale artiștilor consacrați! Locația a fost aleasă special, pe un teren viran, la ieșirea din Unirea, pe partea dreaptă, către Fetești.

Acolo, primăria Unirea a amenajat o scenă pe care s-au desfășurat manifestările dedicate acestui eveniment. La această primă ediţie au fost prezenţi şi invitaţi speciali precum senatorul Ciprian Pandea, prefectul județului Valentin Barbu, director AFIR George Chiriță, Iulian Radu și Aurel Vasile, primarii Comunelor Dichiseni și Jegălia.

Ziua de sâmbătă a început la ora 16.30 cu o slujbă religioasă, un tedeum ţinut de un sobor de 4 preoți din comună, a urmat un program artistic de 60 de minute oferit de copii de la școală din Unirea, după care invitații au fost poftiți pe scenă, au primit cadouri simbolice, marcând acest eveniment și în final, s-a trecut la procedura de adresare a mesajelor din partea primarului și a invitaților.

Ciprian Andrei Olteanu a susţinut un discurs în care a prezentat investiţiile finalizate, amintind şi despre proiectele în curs de derulare. S- a vorbit despre lucrările de reabilitare și modernizare a bazei sportive care au fost efectuate la acest obiectiv. Un teren construit acum aproape 40 de ani, astfel că era nevoie de o intervenţie pentru modernizare.

Dacă în ultimii ani autorităţile locale şi-au îndreptat atenţia către alte priorități, Ciprian Andrei Olteanu a considerat că fenomenul sportiv nu se poate desfășura în condiții normale fără modernizarea bazei sportive. Splendoare și rafinament, acestea sunt cuvintele după ce am văzut acest teren de fotbal.

În prima seară, aproximativ 1000 de oameni s-au aflat pe platoul evenimentului pentru a urmări programele artistice oferite de primăria Unirea. Seara de sâmbătă a continuat cu două recitaluri de muzică populară, marca Maria Căpitănescu și Nicu Paleru care au încins atmosferă. Totul s-a încheiat cu un super recital susţinut de IRIS.

Ziua de duminică a debutat în jurul orei 16. cu activități sportive, lupte, box, fotbal, pentru copii și tineri, competiţia din acest prim an adunand la start un număr record de participanţi, peste 100. Programul artistic a fost unul diversificat. La 17.00 – Hora mică, 17.30 – festivitate de premiere, Nunta de aur, şapte familii au fost aniversate.

Timp de o oră, recital Răducu Spătaru, a urmat Cătălin Rusen, Adriana Gavrilă și Minodora. Cea de a doua zi a Zilelor Comunei Unirea s-a încheiat apoteotic cu un incendiar recital Jean de la Craiova și un grandios foc de artificii! La mulți ani tuturor locuitorilor comunei Unirea!

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite