Primarul Gheorghiță Cărtușanu investește în sport și sănătatea copiilor: Noua sală de sport modernă este aproape gata

80

Primarul Gheorghiță Cărtușanu continuă să sprijine dezvoltarea sportului și sănătatea copiilor din comunitate prin investiții semnificative în infrastructură și susținerea performanței.

Printre cele mai ambițioase proiecte se numără construirea unei săli de sport moderne, cu o capacitate de 180 de locuri, finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI).

„Sportul este esențial pentru educația și sănătatea copiilor noștri. Vrem să le oferim condiții excelente pentru mișcare și competiții, astfel încât să-și dezvolte pasiunea pentru sport încă de mici.”, ne-a declarat primarul Cărtușanu.

Noua sală de sport va fi dotată cu echipamente moderne și va permite desfășurarea de antrenamente, competiții și evenimente sportive de amploare.

Pe lângă facilitățile pentru sportivi, proiectul include și spații dedicate recuperării și pregătirii fizice, menite să susțină performanța și sănătatea celor care o vor folosi.

Lucrările sunt finalizate în proporție de 90%, iar investițiile vor continua în exteriorul sălii, acolo unde primarul vrea să construiască terenuri de tenis, baschet și minifotbal.

Pe lângă infrastructura sportivă, Consiliul Local a decis, la inițiativa primarului Cărtușanu, să susțină performanța oferind burse de efort de 600 lei/lună sportivilor, iar medaliile să fie recompensate cu premii în bani.