vineri, mai 16, 2025
AcasăACTUALITATEProf. Alina Tănase: Made for Europe va reprezenta o oportunitate valoroasă de...

Prof. Alina Tănase: Made for Europe va reprezenta o oportunitate valoroasă de a evidenția creativitatea, implicarea și spiritul european al tinerilor din România

- Advertisement -

Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Călărași, în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, din municipiul reședință de județ, organizează, în perioada 7-11 mai 2025, etapa națională a Concursului „Made for Europe”.

Competiția este dedicată produselor finale realizate în cadrul proiectelor finanțate prin programe europene, derulate în unitățile de învățământ preuniversitar din toată țara, în perioada 2022-2025.

La eveniment sunt așteptați 130 de elevi, 40 de profesori însoțitori și 36 de inspectori școlari de resort, care vor evalua produsele calificate la etapa națională, expuse în cadrul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Călărași, în zilele de concurs.

Festivitatea de deschidere va avea loc în data de 8 mai 2025, în sala Barbu Știrbei a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași (C.J.C.C.), și va reuni participanții, organizatorii, autoritățile locale și județene, dar și partenerii, fără de care acest eveniment nu putea avea loc: Consiliul Județean Călărași, prin C.J.C.C. și Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu, Primăria Călărași, prin Muzeul Municipal, Centrul Cultural Poșta Veche și Centrul de Agrement Zoo, Palatul copiilor, Protoieria Călărași, Hotel Călărași, Hotel Hestia, Agricom Borcea, Avicola Ciocănești, Domeniile Ostrov, Herghelia Jegălia, tipografia ANR, Yanis Tour Trans, Florăria Adelle.

„Vreau să mulțumesc tuturor colegilor care mi-au fost alături în organizarea acestui concurs național și transmit, în numele lor, oaspeților noștri să petreacă cele mai mai frumoase zile pe malul Borcei! Sunt convinsă că acest concurs va reprezenta o oportunitate valoroasă de a evidenția creativitatea, implicarea și spiritul european al tinerilor din România, consolidând totodată schimbul de bune practici în educație!” – Prof. Alina Laura Tănase,
Inspector școlar Proiecte educaționale

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite