joi, ianuarie 15, 2026
AcasăEVENIMENTProgramul manifestărilor de Ziua Națională la Călărași

Programul manifestărilor de Ziua Națională la Călărași

- Advertisement -

Primăria Municipiului Călărași, în colaborare cu Centrul Militar Județean Călărași, organizează luni, 1 Decembrie 2025, evenimentele dedicate Zilei Naționale a României. Manifestările vor avea loc la Monumentul Eroilor, amplasat în zona Orizont, începând cu ora 10:00.

Programul oficial cuprinde un ceremonial militar și religios, la care vor participa reprezentanți ai administrației locale, cadre ale instituțiilor de apărare și membri ai clerului.

◾️ În cadrul ceremoniei se va intona imnul național, vor fi depuse coroane de flori și va fi rostită o rugăciune de pomenire în memoria eroilor care au contribuit la unitatea și modernizarea României.

◾️ După finalizarea momentelor oficiale, Primăria Municipiului Călărași va oferi 2.000 de porții de fasole, pregătite și distribuite pentru cei prezenți la eveniment în cele două locații amenajate pe platoul Pieții Big.

◾️ Cetățenii sunt invitați să ia parte la această zi de sărbătoare, pentru a celebra împreună valorile și spiritul Zilei Naționale.

Programul activităților organizate cu prilejul Zilei Naționale a României:

◾️ 10:00 Întâmpinarea Prefectului Județului Călărași, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, trecerea în revistă a formației și ocuparea locului în dispozitiv
◾️ 10:05 Intonarea imnului național al României
◾️ 10:15 Serviciul religios
◾️ 10:25 Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României (mesaj transmis de prefectul județului, Laurențiu State)
◾️ 10:40 Depunere de coroane, jerbe, buchete de flori la Monumentul Eroilor
◾️ 10:55 Defilarea gărzii de onoare și a tehnicii de intervenție
◾️ 11:15 Program detașament ”Crucea Roșie”
◾️ 11:30 Încheierea ceremonialului Ziua Națională a României, sărbătorită la Călărași!

Banner promo
- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite