Progresul înregistrat în implementarea Programului Interreg V-A România – Bulgaria

Progresul înregistrat în implementarea Programului Interreg V-A România – Bulgaria

Programul de Cooperare Transfrontalieră INTERREG V-A România – Bulgaria 2014 – 2020 sprijină dezvoltarea zonei de frontieră dintre România şi Bulgaria prin îmbunătăţirea accesibilităţii, promovarea cooperării instituţionale şi protejarea şi dezvoltarea atuurilor regionale. Prin proiectele finanţate în cadrul Programului se urmăreşte extinderea orizonturilor regiunii, pentru a obţine rezultate concrete şi măsurabile şi pentru a permite zonei de frontieră să devină o regiune unde să se poată studia, lucra, vizita şi investi. Programul susţine procesul creării unor comunităţi competitive şi durabile prin folosirea într-un mod eficient a resurselor, promovarea iniţiativelor şi a oportunităţilor oferite în zona coridorului Dunăre/Marea Neagră.
Programul, în al şaselea an de la lansare, înregistrează progrese care se transpun în domenii ca:
1. Reconectarea regiunii transfrontaliere la reţeaua de drumuri, prin reabilitarea a peste 50 km de drumuri, care contribuie la dezvoltarea unui transport ecologic, cu emisii reduse de dioxid de carbon.
2. Îmbunătăţirea navigabilităţii Dunării şi a Mării Negre în cadrul regiunii transfrontaliere.
3. Crearea unor noi modele de utilizare durabilă a patrimoniului natural şi cultural al zonei transfrontaliere prin dezvoltarea unor produse turistice comune.
4. Îmbunătăţirea gestionării şi a protecţiei comune a siturilor NATURA 2000.
5. Sporirea capacităţii de prevenire şi gestionare a riscurilor de dezastre în zona transfrontalieră.
6. Integrarea zonei transfrontaliere în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi mobilitatea lucrătorilor.
7. Sporirea capacităţii de cooperare şi a eficienţei instituţiilor publice din zona transfrontalieră.
În cadrul Programului au fost selectate 199 de proiecte în valoare de aprox. 322 milioane euro din care 172 de proiecte, în valoare de aprox. 275 milioane euro, au fost contractate şi 59 de proiecte, în valoare de aprox. 184 milioane euro, sunt în implementare iar rata de absorbţie la nivelul Programului este de 51,35% (aprox. 111 milioane euro fonduri FEDR).
Pentru a afla mai multe informaţii despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele finanţate, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide