joi, ianuarie 15, 2026
AcasăCOMUNITATEComuna Lupșanu: Proiecte în derulare, priorități și planuri de dezvoltare pentru comunitate

Comuna Lupșanu: Proiecte în derulare, priorități și planuri de dezvoltare pentru comunitate

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Comuna Lupșanu traversează o perioadă importantă de dezvoltare, cu proiecte de modernizare a grădinițelor, investiții în infrastructură, extinderea iluminatului public, un parc fotovoltaic și planuri pentru asfaltări și canalizare. În acest interviu, primarul Ștefan Câmpulungeanu vorbește despre proiectele aflate în derulare, prioritățile pentru perioada următoare și provocările administrației locale.

Rep: Domnule primar, care sunt cele mai semnificative realizări din acest al doilea mandat?
Șt. C.: Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, la inițiativa domnului președinte Vasile Iliuță, am finalizat un proiect având ca principal obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea grădinițelor cu program normal din comuna Lupșanu. Mobilier și material didactic pentru dotarea sălilor de grupă nivel preșcolar 3–6 ani.

În cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Radu Vodă sunt arondate 4 grupe de grădinițe în locații diferite, după cum urmează:

– Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Plevna cu o grupă de preșcolari
– Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Radu Vodă cu două grupe de preșcolari
– Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Nucetu cu o grupă de preșcolari

Proiectul de modernizare a vizat dotarea sălilor de grupă cu mobilier și materiale didactice moderne, asigurând un mediu educațional sigur și adaptat nevoilor preșcolarilor.

Consider că proiectul a contribuit la asigurarea accesului echitabil la educație de calitate. Modernizarea a inclus mobilier nou, rechizite, jocuri educative, materiale pentru dezvoltare senzorială și limbaj, perne pentru colțul de lectură, precum și echipamente tehnologice: videoproiectoare, laptopuri, imprimante color, table interactive Horizon.

Mulțumesc pe această cale doamnei educator Răducan Venuța Grațiela pentru implicarea în proiect. În regie proprie, am modernizat prin asfaltare și câteva străzi din satul Plevna.

Rep: Ce proiecte se află în curs de derulare?
Șt. C.: În prezent există lucrări începute la următoarele proiecte:
– Extinderea iluminatului public stradal
– Construirea unui parc fotovoltaic care va acoperi consumul instituțiilor publice și al iluminatului public
– Eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează școala și grădinița din satul Radu Vodă

Pe lângă asistența tehnică, la aceste proiecte și-au adus un aport important: Nicu Gavrilă, viceprimarul comunei; Mia Grigore – contabil; Cătălina Joița – secretar; Alina Băluță – referent; precum și alți angajați cărora le mulțumesc pentru treaba făcută.

Rep: Ce proiecte v-ați propus până la finalul mandatului?
Șt. C.: Prioritatea noastră rămâne continuarea asfaltărilor în toate zonele comunei și reluarea lucrărilor la rețeaua de canalizare la începutul anului 2026.

De asemenea, dorim finalizarea documentației tehnice pentru demolarea școlii din satul Lupșanu și construirea unei noi clădiri. Proiectul se află în lista de sinteze ca prioritate pentru ministerul de resort.

Rep: Ce proiecte aveți prinse în Programul „Anghel Saligny”?
Șt. C.: Avem proiecte importante în derulare prin „Anghel Saligny”, care așteaptă finanțarea pentru a fi finalizate. Rețelele de canalizare și lucrările de modernizare a drumurilor vor fi prioritizate imediat ce fondurile suplimentare vor fi alocate.

Rep: Ce puteți spune despre aducțiunea de gaze naturale?
Șt. C.: Proiectul a plecat ca o mare promisiune, existând un parteneriat cu localitățile Alexandru Odobescu, Vlad Țepeș, Ulmu și Frăsinet. În comuna Lupșanu proiectul a fost sistat, din cauza distanței foarte mari și a numărului scăzut de gospodării care s-ar putea branșa.

Rep: Care este planul de achiziții pentru perioada următoare?
Șt. C.: Bugetul comunei este gestionat cu atenție. Planul de achiziții include investiții în întreținerea infrastructurii, dotări pentru instituțiile publice, utilaje pentru serviciile publice și sprijin pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

Rep: Care sunt punctele forte ale comunei?
Șt. C.: Comuna Lupșanu are o poziționare strategică, aproape de orașul Lehliu. Avem terenuri agricole fertile, oameni harnici și un potențial agricol ridicat. Infrastructura este în dezvoltare continuă, iar aceste atuuri reprezintă baza progresului comunității.

Rep: Cum sprijiniți mediul de afaceri local?
Șt. C.: Susținem activ mediul de afaceri, folosind toate pârghiile legale pentru a încuraja dezvoltarea locală. Orice afacere nouă aduce locuri de muncă, venituri la buget și servicii pentru cetățeni. Suntem deschiși dialogului și sprijinim antreprenorii în toate demersurile administrative necesare.

Rep: Primăria Lupșanu va fi afectată de reforma administrativă?
Șt. C.: Da. Organigrama are în prezent 20 de posturi, dintre care 3 vor trebui disponibilizate. Din punct de vedere economic, va trebui să depunem eforturi suplimentare pentru colectarea taxelor și impozitelor, pentru a asigura funcționarea în condiții optime a serviciilor primăriei.

Rep: Se apropie sărbătorile de iarnă. Care este mesajul pentru locuitorii comunei?
Șt. C.: Dragii mei, în această perioadă magică, doresc să vă transmit cele mai calde urări de sănătate, fericire și împliniri. Fie ca lumina Crăciunului să vă umple inimile de speranță și să aducă armonie în familiile voastre și în comunitatea noastră.

Vă mulțumesc pentru implicare și sprijin în dezvoltarea comunei și vă asigur că vom continua să lucrăm pentru binele fiecărui cetățean. Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurii!

Banner promo
- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite