PSD își reafirmă poziția fermă privind necesitatea majorării salariului minim pe economie în 2026, în contextul discuțiilor din Coaliție privind posibilitatea înghețării acestuia.
Social-democrații consideră că menținerea salariului minim la nivelul actual ar afecta direct puterea de cumpărare a românilor și ar contraveni principiilor asumate de România în privința creșterii treptate a veniturilor salariale.
Deputatul PSD Ion Samoilă subliniază că majorarea salariului minim este nu doar o obligație morală, ci și o măsură economică necesară într-o perioadă în care costul vieții a crescut semnificativ.
„În România, oamenii care muncesc pe salariul minim resimt cel mai puternic efectele scumpirilor. Nu putem lăsa exact categoria cea mai vulnerabilă să suporte singură presiunea economică. PSD va susține majorarea salariului minim, pentru că este singura direcție corectă într-o perioadă în care prețurile cresc, iar veniturile trebuie să țină pasul cu realitatea. Creșterea salariului minim nu este doar un sprijin pentru cetățeni, ci și un impuls pentru economie prin consumul pe care îl generează”, a declarat deputatul Ion Samoilă.
În interiorul Coaliției există în continuare discuții privind nivelul exact al majorării, însă PSD insistă ca salariul minim să fie ajustat astfel încât românii cu venituri mici să poată face față cheltuielilor curente. Social-democrații susțin că majorarea salariului minim trebuie aplicată gradual și predictibil, pentru a oferi stabilitate atât angajaților, cât și mediului economic.
PSD consideră că o creștere a salariului minim ar avea efecte pozitive asupra veniturilor bugetare, prin contribuțiile suplimentare generate, și ar contribui la reducerea decalajelor sociale.


