Valurile istoriei ne poartă pe toţi. Unii sunt aruncaţi de colo până colo fără niciun rost, cum poartă apa vreascurile. Alţii se lasă duşi de curent, precum luntrele pe firul apei. Iar câte unul ţine piept şuvoiului, ca un colţ de granit. Mă mândresc cu faptul că am avut prilejul să-l întâlnesc în viaţă pe Răzvan Ciucă, un colţ de granit, profesor de istorie, muzeograf, etnolog, expert patrimoniu, ipodiacon.
Viaţa se desfăşoară în cicluri banale, întâmplări ce se repetă zilnic, legate de amintiri pe care cu timpul ţi le aşterni pe hârtie. Amintiri. 1973, împreună cu Răzvan am mers la Poiana pentru a face un reportaj legat de Biserica de lemn. La preot, acasă,am ajuns după ce fusesem de serviciu în tipografie toată noaptea. Flămând şi plin de tutun. După mai multe apropouri legate de mâncare am pus mâna pe un pisoi şi am spus că dacă nu ne aduce ceva să gustăm voi mânca pisica. Coana preoteasă s-a conformat. O ţuică, brânză, roşii şi pulpe de găină. Altă viaţă. Reportajul a ieşit minunat. Amintiri. 23 ianuarie 1978. Soţia îmi aduce pe lume doi băieţi gemeni. Naştere grea şi lipsă de lapte matern. Răzvan a fost cel care, pot spune că mi-a alăptat copiii. Sora lui îmi trimetea prin mecanici de locomotivă pachete cu lapte praf Humana. Şi asta până la doi ani şi jumătate. Prieten adevărat. Amintiri.1979, decembrie.Plecăm la Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de la Sighetul Marmaţiei. Când am, ajuns la destinaţie, din microbuz au coborât şase colindători din Vlădeni, patru însoţitori şi 13 damigene cu vin, dintre care 8 au prins aer până la Tg. Mureş. La primărie am fost primiţi cu palincă în căni de lut pentru a domoli setea şi gerul năprasnic. Amintiri. Nu mai reţin anul când i-am dat recomandare pentru a fi primit în partid, că aşa era indicaţia, nu putea ocupa funcţia de director dacă nu era membru. Mi l-am pus în cap, că nu venea la nicio şedinţă şi nici la învăţământul de partid, scuzându-l că e pe teren. În 1996 „a trădat partidul” şi s-a înscris alături de fostul prim ministru al R.P. Moldova, Mircea Druc, în Partidul Reîntregirii Opţiunea Dacolatină şi a candidat pentru Senatul României. A obţinut zero voturi. Asta e viaţa, dacă mergea pe listele partidului recomandat de mine, totuşi, avea un vot. Al meu. Amintiri. În 1997 am lansat prima mea carte-liliput „Gura lumii în tranziţie ”, alături de regretatul coregraf Mihai Runcanu, ce îşi lansa volumul 5 de dansuri populare. Răzvan a organizat totul în aula muzeului, cu citate, cu fotografii din arhivele noastre, lume multă cu tot tacâmul. Acesta este Răzvan Ciucă, prieten adevărat, aşa l-am cunoscut. Un singur lucru nu îl ştiam. Nu ştiam că este un scriitor desăvârşit. Am primit cele două volume, calde încă de greutatea tiparului, dar şi a numărului de pagini: 750. „Între oglinzi şi amintiri I – conspecte din cărţile de joc” şi II – „Ostrov, domeniile şi vecinii”. După o săpămână de disecat şi citit la lumina zilei cu glaucom cu unghi închis, mi-am deschis toată atitudinea şi m-am hotărât să aştern pe hârtie câteva referinţe şi comentarii. N-am să fac o cronică literară ci mai degrabă am să descifrez esenţa lucrurilor cuprinse în paginile cărţii. Amestec savant de social cu natural, de pasiune cu luciditate, de trăire cu fantezie, de meditaţie cu fapte. Ce mai vreţi? O picătură de viaţă. Proza scurtă a lui Răzvan Ciucă nu este exuberantă, ci lucidă. Taie cu o lamă de cristal felii-feliuţe din viaţa asta a lui şi a noastră, nici frumoasă, nici urâtă, o viaţă normală, firească. Un pământ pe care, el autorul l-a călcat cu râvnă, şi foarte timpuriu în picioare simţindu-i binele şi răul pe care-l poate oferi. Schiţa sumară, creionată mai sus, mă face să-l descriu mereu cu zâmbetul pe faţă, gata să ajute şi să ne trezească din somnul nefiresc în care cad unii. Proza lui Răzvan Ciucă este închinată faptei sale, neapărat perene, nu de puţine ori aşezată jertfei, îndoielii lăuntrice, efortului spiritual dus până la ultima limită. Îşi poveşteşte parcursul spiritual, nu ascunde greutăţile, încercările din viaţă, caută noi repere, totul pentru a justifica parcă sensul drumului care i-a fost dat. Zbuciumul, uneori în viaţă, cu consecinţe dramatice, greu de dus, nu este lăsat, nici el deoparte. Supusul unui control judiciar? De ce şi pentru ce? Greşeala timpului sau a judecăţii nedrepte? Dumnezeu este cel care va lămuri lucrurile. Şi asta o spune şi autorul în carte prin graiul de ipodiacon, citându-l pe Arhim Herotheos Vlachos: „Hristos l-a împăcat în El pe om cu Dumnezeu” (Un cuvânt frumos: Împăcare – pag. 235 ). Cel care îşi poartă crezul şi soarta deloc uşoară către împlinirile creaţiei nu este înverşunat pe neputinţa temporară şi îndrăzneala sa. Ce pot să mai adaug eu când citeşti aprecierile Prof. Dr. Georgeta Filitti inserate sub titlul „ Lumea lui Răzvan Ciucă ”. „Experienţa din teren, însoţită de lecturi de cea mai mare diversitate făcute la un birou Art nouveau, ce la un moment dat l-a avut de stăpân şi pe Vasile Goldiş, au dat aripi condeiului de etnograf şi ipodiacon al lui Răzvan Ciucă”. Asta este. Lumea lui Răzvan Ciucă e lumea noastră. Cartea trebuie pusă în bibliotecă la loc de cinste. Dincolo de aceste rânduri, să-i lăsăm pe cititori în compania scriitorului. Citiţi-o şi vedeţi ce poate ieşi din această nouă şi miraculoasă întâlnire. Cât despre oglinzi am să citez din poeta Carmen Voinea Răducanu: „Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieţii noastre. Oglinda are memorie. Aşadar, aici, în oglinzi, sunt eu. Aici, în oglinzi, eşti tu. Suntem toţi umbre ”.
Iar despre „Ostrov, domeniile şi vecinii” – caracterul ştiinţific în care este scrisă mă face să nu pot afirma decât că e „îmbuteliată” bine în patru capitole cu aromă de „Crâmpoşie ostrovită ” şi trebuie citită şi degustată cu apa separat.
Gheorghe Marinel,
Membru al UZPR
