miercuri, ianuarie 14, 2026
AcasăACTUALS-au luat la bătaie pentru un loc în Oborul din Călărași și...

S-au luat la bătaie pentru un loc în Oborul din Călărași și au ajuns în arestul poliției

- Advertisement -

În data de 12 iulie a.c., în jurul orei 05:41, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la o agresiune produsă pe fondul ocupării unui spațiu destinat vânzării, în cadrul unui târg organizat (Obor) în municipiul Călărași.

Din primele verificări efectuate a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan generat de ocuparea unui loc de vânzare, între mai multe persoane a izbucnit o altercație fizică.

Conflictul a degenerat, fiind utilizate obiecte contondente și un obiect tăietor-înțepător, ceea ce a condus la vătămarea corporală a trei persoane.

Victimele au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Toate persoanele implicate au fost identificate, iar cercetările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Ordine Publică, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma administrării probatoriului de către polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, față de doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Banner promo
- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite