joi, aprilie 25, 2024
AcasăPOLITICASenator Ciprian Pandea: Transportul elevilor, asigurat prin acordarea unei sume forfetare lunare...

Senator Ciprian Pandea: Transportul elevilor, asigurat prin acordarea unei sume forfetare lunare – adoptat in comisia de administratie a senatului

- Advertisement -

Am votat, alături de senatorii PNL din Comisia pentru administrație publică – Mihail Veștea, Roberta Anastase, Liviu Voiculescu și Vasilică Potecă, inițiativa Ministerului Educației de a asigura elevilor care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport.

Această sumă se acordă în funcţie de distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi.

Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Foarte important de precizat – suma forfetară este neimpozabilă şi nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obţinerea bursei de studiu şi/sau a bursei de ajutor social.

PNL susține dreptul copiilor la educație în mod echitabil, lipsa condițiilor de transport a elevilor la școală și de la școală fiind cel mai adesea motiv de abandon școlar.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.159/2022 pentru modificarea şi completarea art.84 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 este în procedură de urgență, fiind deja adoptat de Camera Deputaților. Senatul este camera decizională.

- Advertisement -
Marius Dulce Primar Calarasi
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite