miercuri, aprilie 23, 2025
AcasăACTUALȘi-a amenințat concubina din Călărași cu un pistol

Și-a amenințat concubina din Călărași cu un pistol

- Advertisement -

În data de 1 martie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați de către o femeie de 43 de ani, cu privire la faptul că a fost amenințată de fostul concubin.

În urma primelor cercetări, polițiștii au constat faptul că la data de 29 februarie a.c., în jurul orei 20:00, femeia ar fi fost contactată prin apel video de către fostul concubin, un bărbat de 46 de ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța, cu care a avut o relație de concubinaj.

În timpul acestui apel, pe motiv că aceasta nu ar fi dorit să reia relația cu bărbatul, acesta ar fi amenințat-o cu moartea, având asupra sa un obiect ce părea a fi un pistol. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

În data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași și Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat o percheziție domiciliară la domiciliul bărbatului, unde au identificat și ridicat pentru indisponibilizare 2 arme neletale, de calibru 6, respectiv 9 mm, de tip airsoft, ce aparțin unui tânăr, de 20 de ani, nepotul bărbatului de 46 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Totodată, femeia s-a prezentat la sediul unității de poliție, unde și-a retras plângerea
împotriva fostului concubin, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite