Începând din anul şcolar 2016-2017, elevii din clasele 0-IV vor primi tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul „scoala după şcoală”.
Acordarea tichetelor de 200 de lei pentru elevii înscrişi la after school a primit raport favorabil de la membrii Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.
Pentru a beneficia de tichete pentru after school, părinţii trebuie să facă cereri pentru fiecare copil în parte, la sfârşitul anului şcolar sau la momentul înscrierii la şcoală. Suma de 200 de lei este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie.
Aceste tichete, care vin în ajutorul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii şi aleg să îi înscrie la after school şi acoperă, aşa cum spune proiectul, integral sau parţial costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care organizează astfel de programe pentru elevi.
Atenţie! Pot beneficia de tichete pentru programul „scoala după şcoală”, pe bază de cerere scrisă, părinţii copiilor de până în clasa a IV-a inclusiv.
La o primă documentare a preţurilor practicate de after school-uri părinţii se îngrozesc şi primul lor gând este să caute o bonă. Cât poate să îi coste o persoană care stă 4-5 ore pe zi, de luni până vineri cu copiii? Şi la acest capitol s-ar putea să vă treziţi cu surprize, deoarece bonele cu autorizare de prestare pentru astfel de servicii ne costă între 1.200 – 2.000 de lei, în funcţie de program şi abilităţi.
Dar cum găsim o persoană în care să avem încredere? Cine este părinte ştie că este greu să ne lăsăm copiii chiar şi cu bunicii, fără să avem nicio îndoială că sunt în siguranţă, cu atât mai puţin în cazul unei persoane străine. Am auzit atâtea cazuri în care copiii eram agresaţi de persoanele care ar fi trebuit să îi îngrijească, trataţi necorespunzător, insultaţi sau lăsaţi înfometaţi.
Astfel de tratamente sunt evitate în cazul înscrierii copilului la afterschool, unde cei mici sunt supravegheaţi de personal cu experienţă şi monitorizaţi de camere video. În plus, la after school, cei mici sunt înconjuraţi de copii de vârsta lor, cu care se pot juca şi socializa, ceea ce le dezvolta numeroase abilităţi practice decât în cazul copiilor care stau izolaţi în camera lor. De asemenea, şi activităţile educaţionale din astfel de centre diferă de lecţiile ţinute acasă de bonă. Sursa:portavinvatamant.ro