Până la sfârşitul acestui an va fi inaugurat noul sediu al Judecătoriei Lehliu Gară
Judecătoria din Lehliu Gară îşi desfăşoară de ani buni activitatea într-un sediu total neadecvat, în spaţii mici şi insalubre, iar şedinţele de judecată se desfăşoară în sala Consiliului Local Lehliu Gară. Preşedintele Tribunalului Călăraşi, judecătorul George Şerban, spune că acest lucru trebuie schimbat cât mai repede. De aceea a făcut toate demersurile pentru a finaliza lucrările la noul sediu, ce va funcţiona în fosta clădire a Băncii Agricole din oraşul Lehliu.
„Există la Lehliu Gară un sediu în construcţie, deorece în prezent activitatea nu se desfăşoară în condiţii normale, şedinţele se ţin în sediul Primăriei, în sala de consiliu, dar în cursul anului 2014 lucrările se vor finaliza. Investiţia se află în curs, lucrarea de revizie capitală are o valoare totală de 3.578.826 lei, iar stadiul fizic de execuţie la acest moment este de 40%, însă preconizăm că la finele acestui an îi va găsi pe cei de la Judecătoria Lehliu Gară într-un sediu nou, utilat, mobilat, la fel ca cel de la Călăraşi.”, declară George Şerban.
Şi Judecătoria Olteniţa va fi modernizată
Judecătoria Olteniţa funcţionează într-un sediu inaugurat în anul 2000, iar până în prezent nu s-a efectuat nici un fel de reparaţie capitală sau întreţinere majoră. În momentul de faţă se efectuează lucrări de reparaţie şi întreţinere, în valoare de 191.000 lei, ce vor fi finalizate în aproximativ 45 de zile. Pe lângă reparaţiile curente extrem de necesare se va monta şi un sistem de climatizare deoarece vara temperaturile din sălile de şedinţă sunt insuportabile.
Sistem informatic modern la Tribunalul Călăraşi
În cursul anului trecut, informaticienii de la Tribunalul Călăraşi au implementat un sistem de videoconferinţă în intranet cu instanţele din judeţ. Mai exact, se pot realiza videoconferinţe cu toate instanţele de fond, Lehliu Gară, Olteniţa şi Călăraşi folosind intranetul şi nu internetul. În felul acesta existând un nivel de securitate mult mai ridicat, cu viteză de transfer foarte bună, independent de funcţionarea internetului. Listele de şedinţă au fost înlocuite cu panouri de afişaj electronic care oferă informaţii în timp real din sălile de judecată.
Explozia din Blocul Volna a produs pagube mari Tribunalului Călăraşi
„La Tribunalul Călăraşi vreau să ştiţi că explozia care a avut loc în 25 decembrie 2013, la blocul de vizavi, ne-a afectat mai mult decât s-ar putea crede. Sala de şedinţe, care este vizavi de apartamentul în care a avut loc explozia, nu mai avea nici un geam, birourile învecinate erau la pământ, ferestrele şi uşile erau smulse. Ceea ce pot să vă spun este că, la data de 13 ianuarie 2014, totul era curat, reparat şi montate jaluzele noi pentru că cele vechi au fost sfâşiate. Şi sala nouă a avut tavanul deteriorat şi geamurile sparte. Am făcut toate demersurile posibile, Ministerul a înţeles situaţia în care ne aflam şi cam în 18 zile toate reparaţiile au fost făcute. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la aproximativ 70.000 lei, bani pe care nu îi putem recupera decât în măsura în care dosarul penal care se află pe rol la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi va fi soluţionat. Ceea ce am făcut noi a fost un inventar al prejudiciilor, ne-am luat toate măsurile asiguratorii posibile şi am făcut o cerere de constituire ca parte civilă la Tribunal, dar în măsura în care nu ştim cine a fost vinovat de producerea acelui accident, dacă este o singură parte sau mai multe şi care este gradul de vinovăţie, mi-e greu să vă spun la acest moment de unde şi în ce măsură vom putea recupera banii. Cu siguranţă ne vom putea îndrepta acţiunea civilă doar în măsura în care latura penală va fi soluţionată, asta presupune ca dosarul penal să fie finalizat şi trimis către judecată, ulterior după ce hotărârea va rămâne definitivă sigur că ne vom putea îndrepta împotriva persoanelor pe care magistratul le va găsi răspunzătoare pentru producerea exploziei în sine, dar acum nu am putut decât să formulăm o cerere de parte civilă pentru recuperarea prejudiciului.”, a explicat preşedintele Tribunalului Călăraşi.