luni, iulie 22, 2024
AcasăACTUALUnu din trei români nu mănâncă micul dejun

Unu din trei români nu mănâncă micul dejun

- Advertisement -

Aceste date au rezultat în urma unui sondaj de opinie realizat în perioada 28 iunie – 18 septembrie 2023 care au accesat site-ul TeMananc.ro. La sondaj au participat de 3.217 persoane și s-au cercetat diverse aspecte legate de obiceiurile alimentare la micul dejun.

Sondajul TeMananc.ro arată că printre cele mai consumate alimente sunt ouăle (45%), urmate de sendvișuri și mezeluri (38.81%), brânzeturi (29.1%), cereale cu lapte sau iaurt (27.01%). Când vine vorba de băuturi, cafeaua își menține poziția de lider, fiind preferată de 60.75% dintre respondenți.

52.39% din respondenții care consumă mic dejun aleg să mănânce după 2 ore de la trezire iar 24.63% au menționat că micul dejun este mai consistent în weekend.

Interesant e că doar 50.9% dintre respondenți au afirmat că mănâncă micul dejun zilnic, în timp ce 30.3% au spus că nu mănâncă deloc la micul dejun. Alții mănâncă ocazional, de 2-3 ori pe săptămână (12.39%) sau de 3-4 ori pe săptămână (6.41%).

În ceea ce privește momentul zilei în care se ia micul dejun, unu din doi români (52.39%) aleg să mănânce după 2 ore de la trezire, 31.94% după o oră, iar 15.67% imediat ce se trezesc.

Alimentele preferate sunt ouăle, ales de 44.78% dintre respondenți, urmate de sandvișuri și mezeluri (38.81%), brânzeturi (29.1%), cereale cu lapte sau iaurt (27.01%), fructe și/sau legume (22.84%) și produse de patiserie (21.64%).

Când vine vorba de băuturi, cafeaua își menține poziția de lider, fiind preferată de 60.75% dintre respondenți.

Apa este și ea populară, cu un procent de 53.73%. Alte băuturi precum ceaiul (22.54%), lactatele (13.43%), sucurile acidulate (9.55%) și sucurile naturale (7.31%) au fost și ele menționate.

În plus, 54.93% dintre respondenți au spus că micul dejun pe care îl consumă în timpul săptămânii nu diferă de cel din weekend. Cu toate acestea, 24.63% au menționat că micul dejun este mai consistent în weekend, în timp ce 20.44% nu mănâncă micul dejun în weekend.

Mai multe detalii despre sondaj, găsiți aici > https://temananc.ro/articole/sondaj-unu-din-trei-romani-nu-mananca-micul-dejun-23397.html

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite