Sorin Anghel. Victorie foarte importantă pentru Dunărea în campionatul Ligii I la futsal. Călărăşenii s-au impus cu 4-2 la Tg. Secuiesc, reuşitele fiind semnate de către Marian Şotârcă şi Mirel Condei, ambii reuşind să marcheze de câte două ori. În acest moment, echipa are toate şansele să participe la play-off, turneu în care toate formaţiile vor pleca de la zero.
Spre deosebire de alţii, n-am să insist asupra lipsei de valoare a adversarului întâlnit şi învins săptămâna trecută întrucât nici adversarii care au mai căzut pradă formaţiei lui Marian Şotârcă nu au fost altfel. Dunărea s-a mobilizat şi, parcă trezită din pumni, a câştigat fără emoţii trei puncte foarte preţioase într-o deplasare destul de dificilă. Astfel a obţinut confirmarea că poate juca productiv şi în deplasare, nu doar la Călăraşi. S-a văzut că papara servită jucătorilor după remiza cu Odorheiu Secuiesc le-a prins de minune acestora.
Mecanismul a funcţionat mulţumitor spre bine. Pe lângă siguranţa oferită de jucătorii cu experienţă, folosiţi doar la futsal, băieţii veniţi „de la iarbă” s-au dovedit variante plauzile. Antrenorul Marian Şotârcă se potriveşte perfect pe proiectul de la Călăraşi. Este un tip retras. Nu din vreo frustrare ori din vreun complex, mai degrabă din modestie. Dintr-una nedeghizată, ci veritabilă, pe care şmecherii şi oportuniştii o mai tratează însă drept slăbiciune, drept cusur. Dintre toţi tehnicienii şi jucători veniţi de prin alte locuri care să bată mingea pe malul Borcea, Şotârcă se evidenţiază ca fiind cel mai sincer locuitor al acestei planete frumoase şi nebune.
Fără să fie perfect, căci nimeni nu-i perfect pe pământ, Şotârcă e un bărbat fără fasoane, fără fiţe, fără aere. În plus, a adunat un plus de seriozitate faţă de noi, călărăşenii, născuţi şi crescuţi pe buza apei. Poate, merită discutat pe tema asta. Cert e însă că, spre deosebire de atâţia alţii, tehnicianul călărăşenilor are maniere. Se poartă ca un tip educat, ca un intelectual, de aceea şi pare uneori picat din cer, din altă galaxie.
În ciuda faptului că nu plouă cu Şotârcă în fotbalul călărăşean, afirm că nu-i singurul. Când încă mai circulă prejudecata că oamenii din fotbal, cu precădere jucătorii, sunt nişte troglodiţi care visează să se umple de bani, dar incapabili să lege două vorbe şi, cu atât mai puţin, două idei, nu mă sfiesc să susţin contrariul. A trecut vremea când jucătorii, uneori şi antrenorii lor, îşi găseau greu cuvintele pentru că le lipsea şcoală. De aici, şi teama de a se exprima. Erau fotbalagii şi gata, risipitori cu propriul talent şi cu propria agoniseală.
Lucrurile s-au schimbat însă radical, iar azi e o plăcere să discuţi cu unii dintre ei. S-au destupat la minte, s-au stilat. Cu siguranţă că Şotârcă figurează în fruntea acestui eşalon, în topul lui. Înainte de a fi orice, e un om normal, cu calităţi şi cu defecte, cu bucurii şi cu necazuri. N-a ajuns personaj şi bănuiesc că nici nu-şi doreşte. Indiscutabil că ar vrea mai sus, dar nu cu orice preţ. Nu cu cel al compromisului şi al imposturii.
În fine, n-aş băga mâna în foc că, dacă l-ar clona pe Marian Şotârcă, fotbalul călărăşean ar depăşi actualul impas şi s-ar scălda în succese. Sunt însă convins că ar fi mai muncitor, mai cuviincios şi mai liniştit, adică mai civilizat. Plecând de aici, şi mai competitiv. Doar ca ştiinţa încă n-a rezolvat problema clonării antrenorilor. Şi nici n-o va rezolva curând.
