Fotbal / Dacă plecau de miercuri, poate câştigau!

Foto: vieru.ro

Sorin Anghel. Ştiţi povestea de la Tulcea. Dunărea a condus cu 2-0, s-a culcat pe o ureche, gazdele au întors rezultatul, au avut 3-2, dar Călăraşiul a avut puterea să revină şi s-a terminat 3-3. Ruşinos este puţin spus!

Echipa lui Ion Răuţă are ca obiectiv promovarea în Liga a 2-a. Conducerea clubului a pus la dispoziţia staff-ului tehnic toate condiţiile de care a fost nevoie, numai că rezultatele din startul returului sunt cu mult sub aşteptări. Până acum echipa nu s-a întors victorioasă din nicio deplasare şi e greu de crezut că de acum înainte Dunărea va avea un parcurs perfect în cele nouă etape care au mai rămas de disputat până la finalul campionatului.

La Tulcea, Călăraşiul a dominat categoric prima repriză, a făcut 2-0 imediat după pauză şi toată lumea îşi freca mâinile de bucurie că Dunărea va pleca de pe terenul Deltei cu toate cele trei puncte. Numai că a urmat o prăbuşire ce nu face parte din viaţa unei echipe care îşi propune, cel puţin teoretic promovarea, şi gazdele au trecut în avantaj. Valentin Alexandru, autorul primelor două goluri, a fost cel care a reuşit să restabilească egalitatea şi astfel s-a terminat 3-3.

Conducerea clubului trebuie să pună piciorul în prag de acum înainte şi să-i trezească pe jucători la realitate, dar să-i explice şi antrenorului Ion Răuţă că a primit mână liberă până acum, iar obiectivul a ajuns să fie în pericol. Nu tot ce spune tehnicianul trebuie luat de bun.

De exemplu, la meciul de la Tulcea s-a plecat cu o zi mai devreme. O decizie discutabilă. Nu luăm în calcul factorul financiar. Când eşti sus nu trebuie să te mai uiţi la bani. În acest moment, presiunea este mare la Călăraşi. Mulţi dintre jucătorii aflaţi acum în vestiar nu s-au mai aflat în postura de a juca pentru promovare. Un astfel de obiectiv se realizează cu experienţă. Cei care nu au acumulat aşa ceva până acum au nevoie de un tratament special.

Elevii lui Ion Răuţă nu au fost obişnuiţi până acum să plece în deplasări cu o zi înainte de joc. Ei şi-au format anumite tabieturi în ziua jocului, numai că acestea le-au fost date peste cap de ideea antrenorului. În plus, călătorind spre Tulcea încă de vineri, jucătorii au simţit o presiune de care nu aveau nevoie. Călăraşiul a intrat pe teren cu un mare minus din punct de vedere psihic.

Şi mai e ceva. Nu este posibil ca la o echipă ce se luptă pentru promovare să nu existe soluţii pentru conservarea rezultatului. Dunărea joacă exact ca orice formaţie din Liga Tractoriştilor. Totul este întâmplător. Nu mai există o idee de joc, nu mai există un lider în teren, iar antrenorul nu face nimic pentru a rezolva problema.

Înainte Modelu a trecut cu 7-0 de Callatis Mangalia şi are ca unic scop în această primăvară să o ajute pe Dunărea Călăraşi să promoveze în Liga a 2-a.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Lică Voicu: „Acţiunile noastre se vor îndrepta, cu precădere, înspre accesarea proiectelor care beneficiază de finanţare guvernamentală sau europeană”

Mircea Brânduşă. Primarii comunelor călărăşene aşteaptă cu nerăbdare noul P.N.D.R., întrezărind în acest program noi oportunităţi prin care să realizeze...

Închide