marți, octombrie 29, 2024
AcasăCULTURA“1 Decembrie 1918, un vis împlinit”

“1 Decembrie 1918, un vis împlinit”

- Advertisement -

Fiecare națiune, fiecare țară din constelația politică a lumii își are propriile momente de strălucire istorică pe care le recompensează ca elemente de reper și idealuri sacre din generație în generație. În cazul românesc, realizarea unității a fost considerată a fi actul de căpătâi care a stat la baza formării națiunii române.

La 1 Decembrie nu sărbătorim doar unirea Transilvaniei cu România. Această memorabilă zi  reprezintă clipa finală a înfăptuirii marelui ideal național al tuturor românilor, se aniversează  deopotrivă revenirea în granițele istorice a românilor din Basarabia și Bucovina. Este ziua în care fiecare suflare românească nealterată trebuie să-și manifeste recunoștința față de toți eroii cunoscuți și necunoscuți care au contribuit pas cu pas la nașterea României întregite. Sărbătoarea Unirii de la 1 Decembrie păstrează în fiecare an speranța vie a  viitorului.

În cinstea ZILE NAŢIONALE A ROMÂNIEI,  Şcoala Gimnazială nr.1 Jegălia a fost gazda unui amplu spectacol cultural -artistic desfăşurat la Căminul Cultural din Jegălia cu sprijinul Primariei Jegălia şi al primarului Aurel Vasile. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Şcoala “Iancu Rosetti” din Roseţi prin implicarea învăţătoarelor Vasilica Ghiţă şi Daniela Râjnoveanu, a profesorilor Liliana Gheorghe şi LucreţiaVasile şi elevi ai Şcoalii “Tudor Vladimirescu” Călăraşi Toate aceste activități au fost coordonate de profesorii Cristina Dumitru, Lia Florina Popia, precum şi de învăţătorii Ecaterina Baicu, Elena Oprea,  Lenuţa Paraschiv şi Mariana Dima.
La finalul programului artistic elevii au fost recompensați cu diplome de participare și premii de către gazde, acțiunea fiind onorată de prezența inspectorului şcolar Nicuşor Călin, care, în încheiere,  a mulțumit elevilor și profesorilor implicați în acțiune menţionând: “Iubindu-ne țara, fiind mândrii de ea nu facem decât să ne cinstim pe noi și pe străbunii noștrii”.
Directorul unităţii şcolare, Tudor Victor a mulțumit și dumnealui elevilor și cadrelor didactice spunând că “Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina sublimă a istoriei românești, iar noi, prin faptele  noastre, să ne ridicăm la înălțimea  înaintașilor noștrii”.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite