sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăCULTURAUN SFÂNT PENTRU OAMENII NECĂJIŢI

UN SFÂNT PENTRU OAMENII NECĂJIŢI

- Advertisement -

Răzvan Ciucă. La Călăraşi, în cartierul cu nume-n zeflemea, ,,Doi moldoveni”, între blocuri cenuşii, un cimitir şi un market care se aprinde şi se stinge ca un bec, stă timid paraclisul cu numele celui înviat de Iisus în Betania. Parohia, păstorită de părintele Paul Tudorache, nu-i poartă numele şi se cheamă ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva”, adică Vinerea Mare (paraskevi, în popor). Lângă paraclis, reamintesc, se înalţă, o biserică de lemn, de la 1799, adusă din Transilvania şi care s-a brodit să aibă – mâna lui Dumnezeu! – acelaşi hram cu parohia călărăşeană.

Luni, 14 Octombrie, ca în toată ţara noastră de necăjiţi, s-a sărbătorit hramul Cuvioasei noastre maici Parascheva cea nouă (1054), cea care plină de milostenie şi cu deprinderea faptelor bune creştineşti, şi-a început viaţa prin a-şi da hainele sale săracilor, şi apoi, după moartea pîrinţilor săi, a împărţit necăjiţilor întreaga sa parte de avere. S-a mutat la Domnul la o vârstă puţin peste un sfert de veac. Sfintele sale moaşte au fost răscumpărate de la turci de domnitorul moldav Vasile Lupu, şi în 1641 depuse la Iaşi, în biserica mănăstirii ,,Sfinţii Tei Ierarhi”. Aici moaştele au stat până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când au fost mutate în catedrala Mitropoliei, unde se află şi azi.

La Călăraşi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de 8 preoţi, în biserică aflându-se închinători cât permit dimensiunile paraclisului, şi puţin în jur. De mare folos a fost grupul psaltic ,,Tronos”, din Bucureşti, care şi-a dovedit măiestria încă de cu seară, la vecernia cu priveghi, şi până a doua zi, mult după apolisul slujbei.

Credincioşilor li s-au împărţit pachete cu bunătăţi datorită firmelor călărăşene: ,,Aldis”, ,,Panideal”, ,,Peneş Curcanul”, şi ,,Paşalău Cristina”. Agapa a continuat la Protoierie, unde s-a arătat că Domeniile Ostrov devin un brand al sărbătorilor din stânga şi din dreapta Dunării. Şantierul bisericii de lemn, monument istoric de importanţă naţională, a fost deschis, dar cei care l-au vizitat anul trecut şi-au dat seama că sărăcia nu a sporit mult consistenţa restaurării. Autorităţi şi personalităţi locale vor veni poate la târnosire, acum a venit domnul Ştefan, fost consilier local ,,care a câştigat cu ani în urmă la Loto”, şi căruia i se datorează temelia bisericii strămutate.

În urbea de la Dunăre, părintele paroh Paul (predestinat nume), perseverent, curajos şi hotărât, are o misie grea: va trebui să facă iar auzit glasul Evangheliei într-un locaş unde istoria s-a întrerupt chiar în Transilvania de o neîngăduită vreme. Nădăjduim că autorităţile locale, oamenii cu dare de mână din urbe vor înţelege mutarea pornită din suferinţă şi vor susţine reîntemeierea unei minunate mărturii de credinţă ortodoxă, de artă şi meşteşug româneşti.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite